Partida lui Lucian Bute cu mexicanul Librado Andrade pentru centura IBF este aşteptată cu un interes deosebit la Montreal, cu siguranţă mult mai mare decât în ţară, unde nici o televiziune nu a făcut un efort pentru a o transmite.

Jurnalistii canadieni descriu confruntarea Bute- Andrade ca fiind una în care românul are rolul unui toreador ce trebuie să pună la pământ “taurul” mexican. “Sunt în formă maximă. Masa mea musculară nu a fost niciodată mai mare ca acum, de aceea mă simt mai puternic ca oricând. Andrade este un om bun. Suntem prieteni, însa pe ring suntem adversari”, a declarat Bute, după proba cântarului. “Nu este prea plăcut să ne antrenăm atât de mult pentru a ne lupta unul împotriva celuilalt, dar din asta trăim”, a adăugat Andrade.

La proba cântarului, Lucian a cântărit 76 de kilograme şi 200 de grame în timp ce Andrade a avut 76 kilograme. Confruntarea are loc vineri, la ora 00 noaptea în Canada, adică sâmbătă la 7 dimineaţa, în România. Aflată în ţară, familia lui Bute va putea fi la curent cu desfăşurarea meciului prin intermediul postului de radio România Actualităţi. „Îmi pare rău că nici o televiziune nu transmite partida. Noroc cu radioul, că aşa pot şi ai mei să-mi fie alături”, a declarat Bute pentru Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.