Ce obiectiv are Dinamo în Liga 1. Florin Bratu: ”Avem o primă pentru câştigarea campionatului”

Comentează
Ce obiectiv are Dinamo

Antrenorul Florin Bratu a dezvăluit ce obiectiv are Dinamo în Liga 1 la fotbal. Formația din Ștefan cel Mare va întâlni, duminică, de la ora 21,00, pe teren propriu, formaţia FC Voluntari, într-o partidă contând pentru prima etapă a campionatului 2018-2019.

”Sunt încrezător că jucătorii vor avea o reacţie bună pe tot parcursul campionatului. Mai sunt şi lucruri de îmbunătăţit, dar mă bazez pe caracterul lor şi pregătirea lor mentală. Sper ca în acest sezon să facem cât mai mulţi oameni fericiţi pentru că avem nevoie de rezultate. Normal că avem o primă pentru câştigarea campionatului. Dar noi în momentul de faţă nu ne gândim la titlu, vrem să luăm fiecare meci în parte. Dacă vom reuşi să dăm pe teren maximum din ce arătăm la antrenamente atunci vom aduna şi puncte", a declarat Florin Bratu.

Antrenorul a precizat că este mulţumit de lotul pe care îl are acum la dispoziţie. "Ţinând cont de posibilităţile financiare pe care le avem, sunt mulţumit de lot. Mai pot apărea ceva modificări, dar e mai puţin important. Vom vedea dacă săptămânile următoare va mai veni cineva. Dar Dinamo nefăcând prea multe schimbări este o formaţie omogenă. Domnul Negoiţă ne-a transmis mult succes înaintea noului sezon, îl simţim din ce în ce mai aproape. Are şi dânsul ambiţia de a reuşi. Îi mulţumim pentru sprijinul în realizarea transferurilor, pentru că nu este uşor în ziua de azi. Sunt eforturi financiare, iar dânsul a răspuns prezent atunci când am avut nevoie de ceva", a precizat tehnicianul.

Dinamo începe noul sezon cu FC Voluntari, o echipă cu multe noutăți. "E un meci foarte important pentru că în primele etape echipele se caută, sunt mulţi jucători noi, aşa că e normal să fim precauţi. Avem puţine informaţii despre jucătorii noi de la Voluntari, mulţi dintre ei sunt străini. Sezonul trecut Voluntari a suferit înfrâgeri cu noi, dar sper ca jucătorii mei vor avea ambiţia necesară de a câştiga şi acum pentru a nu mai ajunge în play-out", a spus Bratu.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, directorul general al FC Dinamo, Ionel Dănciulescu, a declarat că este încrezător în echipa condusă de Florin Bratu şi a făcut apel la suporteri pentru a veni în număr cât mai mare la prima partidă a sezonului.

"Sunt foarte încrezător în echipă, în ceea ce a lucrat Florin Bratu în pregătire. Am văzut că echipa are o exprimare coerentă în joc. Şi cred că dacă Dinamo va juca la fel ca în primele trei meciuri amicale atunci consider că nu vom avea o problemă împotriva celor de la Voluntari. Asta chiar dacă ceea ce se întâmplă la ei este o necunoscută totală, pentru că au adus foarte mulţi jucători noi. Mâine este un meci foarte important, primul în noul sezon. De aceea fac un apel la suporteri pentru că avem nevoie de sprijinul lor. Este un moment important pentru această echipă aşa că îi aşteptăm în număr cât mai mare la stadion", a menţionat Dănciulescu.

Citește și: Detalii neștiute din viața lui Ilie Micolov. A fost economist și jucător de hochei și nu mai avea buletin

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
20:41
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
19:52
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
20:00
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
22:38
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
22:23
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
22:12
În ce mai merită să investești în 2026? Opțiuni chiar și pentru un buget mic
21:53
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
TRENDING
20:38
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
21:21
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală