Adelina a semnat cu formația CSM București un contract valabil două sezoane. Adelina, care joacă pe postul de secund, a crescut la Pro Volei Botoșani, echipa din orașul său natal. A mai jucat la Agroland Timișoara și Dinamo București.

Adelina Budăi-Ungureanu, internațională de juniori, a fost în ultimii ani abonată la titlul de MVP al turneelor finale la care a participat.

CSM București înseamnă pentru mine o oportunitate extraordinară de a evolua alături de jucătoare de top, cu experiență la nivel înalt, de a lucra cu un antrenor de mare valoare. Am visat întotdeauna să ajung la un asemenea nivel”, a declarat, pentru www.csmbucuresti.ro, Adelina Budăi-Ungureanu.

Cu naționala U18 a României, Adelina s-a calificat la Campionatul European, terminând competiția pe locul 10.

Adelina Budăi Ungureanu poate fi considerată de departe una dintre cele mai seducătoare prezențe din sportul românesc. Aar putea să participe oricând la un concurs de frumusețe și l-ar cîștiga fără îndoială. Ar putea avea și o carieră de succes în moddeling.

Dar, seducătoarea blondă, fiică de deputat, a ales să joace volei. Și o face la nivel profesionist. Cu o înălțime de 1,85 metri, cu un chip de zână din povești și o siluetă impecabilă, Adelina este o prezență aparte pe terenul de volei, la fileu.

Este frumoasă de pică, are un zâmbet cuceritor și arată extraordinar de bine indiferent dacă poartă echipamentul sportiv, ținute elegante sau costum de baie.

Aici, o GALERIE FOTO superbă.

40052805_1744665665661953_7113446078266998784_nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.