O întoarce cu Preonca

Selecţionerul Greciei, Fernando Santos, nu crede că arbitrul Preonca a greşit intenţionat în tur, când a validat un gol al gazdelor, din ofsaid: “În minutul doi, şi noi am avut penalty, dar n-a dat. Ultima oară am vorbit cu conaţionalul meu portughez acum şapte-opt ani”.

Ratări de la 11 metri

Tricolorii au exersat loviturile de departajare la antrenamentul oficial de luni, de la Mogoşoaia. Tănase, Maxim, Goian, Nicoliţă, Găman, Gardoş, Grigore şi Keşeru au ratat (!), în poartă aflându-se, pe rând, Bogdan Lobonţ şi Ciprian Tătăruşanu!

Bicfalvi, spre unguri

Mijlocaşul Eric Bicfalvi (25 de ani) ar vrea să îmbrace tricoul naţionalei maghiare, după modelul lui Miriuţă din anii 2000. “Îmi doresc să joc pentru Ungaria. Am multe partide pentru naţionala de juniori a României, am fost chiar căpitan, dar nu am fost convocat la prima reprezentativă”, a spus Bicfalvi pentru tribuna.com.

Croaţi petrecăreţi

Opt croaţi au petrecut într-un bar din Reykjavík, după turul barajului CM cu Islanda (0-0). Mandzukici, Srna, Jelavici, Corluka, Kranjcar, Eduardo, Kovacici şi Vida au băut 70 de beri până la 4 dimineaţa, apoi au plecat la hotelul unde era delegaţia croată!

Mutu vrea acasă

“Vreau să mă întorc acasă în iarnă. Vreau să mai joc un an şi jumătate în ţară. Nu mă duc la arabi, nu se potrivesc cu stilul meu, am refuzat multe oferte de acolo”, a spus, la Dolce, Adrian Mutu (foto), 34 de ani, Ajaccio (Franţa). “Briliantul” ar putea ajunge la UTA (Liga a II-a) sau la Dinamo. “Indiferent de situaţie, voi fi alături de naţională! Hai, Româniaaaaa! Doamne ajută!” a fost mesajul postat de ”Briliant” pe Facebook.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.