Pariul din tenis vine astăzi de la turneul WTA din Rusia St. Petersburg. Meciul pe care am ales să-l analizăm în următoare rânduri este cel dintre experimentatele Roberta Vinci și Andrea Petkovic, care va startul azi, în jurul orei 13:00.

Roberta Vinci vine după un an 2017 deloc reușit, în care nu a avut performanțe demne de luat în considerare. Aflată pe locul 142 WTA, aceasta a fost eliminată la Australian Open încă din primul tur al calificărilor, pierzând în două seturi cu Blinkova, locul 138 mondial. Italianca în vârstă de 34 ani s-a descurcat totuși bine în primele două meciuri de la St. Petersburg. Roberta Vinci a trecut în minimum de seturi de Heather Watson și Danka Kovinic, jucătoare mai bine clasate în clasamentul mondial feminin.

De partea cealaltă, Andrea Petkovic a avut un an ceva mai bun decât al adversarei sale. 2018 a început pentru jucătoarea din Germania cu o victorie și o înfrângere la turneul demonstrativ Kooyong, după meciuri disputate în compania lui Aiava și Bencic. La Australian Open, locul 98 mondial s-a impus surprinzător cu Kvitova, însă a pierdut apoi cu Lauren Davis. La actualul turneu, Petkovic a cedat un set în primul tur cu Kalinskaya, iar în ultimul act al calificărilor s-a impus cu 2-0 în compania lui Polina Monova.

Cazul Caracal. Procesul ultimilor rămaşi din lotul poliţiştilor şi magistraţilor acuzaţi că nu au salvat-o pe Alexandra din mâinile lui Gheorghe Dincă
Recomandări
Cazul Caracal. Procesul ultimilor rămaşi din lotul poliţiştilor şi magistraţilor acuzaţi că nu au salvat-o pe Alexandra din mâinile lui Gheorghe Dincă

De trei ori s-au mai duelat în trecut cele două jucătoare, câștig de cauză având italianca cu două victorii. Ultima oară s-au întâlnit anul trecut la același turneu, însă în faza optimilor, iar atunci Vinci câștiga cu 0-2.

Vom ține cont de statistici, dar și de forma de moment a celor două jucătoare. Astfel, am decis ca azi să mizăm pe victoria Andreei Petkovic, cota pariului fiind de 1.80 dacă va fi jucată la agenția online NetBet.

Cota zilei din Tenis – Roberta Vinci vs Andrea Petkovic

Biletele din Tenis ne sunt propuse de redacția Pontul-Zilei.com, unul dintre cele mai bune site-uri din acest domeniu.

Rezultate finale BAC 2025, după comtestații – publicate pe edu.ro!

Urmărește cel mai nou VIDEO
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.