Internaționalul român Cristi Manea, 18 ani, a debutat, marți seară, la Mouscron-Peruwelz, pe finalul meciului cu Charleroi, 0-1, disputat în etapa a 16-a din prima ligă belgiană.
Fundașul dreapta a fost introdus pe teren în minutul 82, în locul lui Nikola Aksentijevići.
Charleroi s-a impus prin golul lui Perbet (21) și a evoluat în 10 oameni din minutul 30, după eliminarea lui Tainmont.
”Sunt foarte bucuros, pentru ca aseară am reușit să debutez pe prima scena a fotbalului belgian (Belgium Jupiler Pro League) este un pas important în cariera mea de fotbalist. Vreau să le mulțumesc pe aceasta cale: prietenilor, antrenorilor, colegilor care m-au ajutat foarte mult, și în ultimul rând vreau să mulțumesc familiei, care la bine și la greu a fost alături de mine. Vă iubesc!”, a scris Manea pe Instagram.
A photo posted by Cristian Manea (@cristianmanea55) on
Cristi Manea a fost cumpărat de Chelsea de la Viitorul cu 3 milioane de euro și împrumuat în vară la Mouscron, echipă aflată pe locul 14 din 16 în Jupiler Pro League.
Manea este cel mai tânăr jucător care a evoluat vreodată în echipa națională a României. A stabilit recordul în mai 2014, la meciul amical cu Albania, când avea 16 ani și 10 luni.