Starul portughez Cristiano Ronaldo (30 de ani) a primit trofeul „Gheata de Aur”, care îl recunoaște ca cel mai bun marcator din Europa în sezonul trecut.
Astfel, Ronaldo a primit al 4-lea său trofeu al „Ghetei de Aur”, ceea ce reprezintă un nou record în cei 47 de ani de istorie ai trofeului. Ronaldo a mai câștigat trofeul în sezoanele 2007-2008, 2010-2011 și 2013-2014.
La ceremonie, Ronaldo a declarat: „Știu că sunt singurul din lume cu patru trofee, dar vreau să îl câștig și pe al cincilea și pe al șaselea dacă se poate”
Portughezul este urmat în clasamentul trofeelor de Lionel Messi (3). Vin apoi 8 jucători care au câștigat distincția de două ori în carieră, printre aceștia regăsindu-se și Dudu Georgescu (1974–75, 1976–77)
În clasamentul echipelor cu cele mai multe trofee ale „Ghetei de Aur”, primul loc este ocupat de Dinamo, la egalitate cu Barcelona și Real Madrid, fiecare cu câte 4 trofee. La Dinamo au fost însă premiați trei jucători, spre deosebire de Barcelona și Real, care au avut doi.