David Popovici a intrat în semifinală cu al 8-lea timp din concurs, ajungând la finiș al patrulea în seria lui. Semifinalele vor avea loc miercuri, 28 iulie, dimineață, de la 4:30 și 4:35, urmând a se stabili în care cursă va fi distribuit tânărul de 16 ani, notează GSP.ro.

Seria a fost câştigată de italianul Thomas Ceccon, urmat de americanul Caeleb Dressel, de un alt italian, Alessandro Miressi, şi de David Popovici.

David Popovici s-a calificat într-o nouă semifinală la Jocurile Olimpice. Al optulea timp la 100 de metri liber
Înotătorul nostru a luat startul în a 9-a serie, pe culoarul 6. Captură: TVR

Tot marți, 27 iulie, dar dimineața, David Popovici s-a clasat pe locul 4 în finala olimpică de la 200 m liber, fiind la numai două sutimi distanță de medalia de bronz.

Ultimele medalii la înot la JO, acum 17 ani

Ultimele medalii olimpice cucerite de înotătorii români datează de la Jocurile Olimpice din 2004, de la Atena.

Atunci, Camelia Potec a obţinut aurul la 200 m liber, iar Răzvan Ionuţ Florea a fost medaliat cu bronz la 200 m spate. El a rămas şi singurul băiat care a urcat pe podium până acum la olimpiadă.

Fost șef al IPJ Vaslui, 3 ani de închisoare după ce a cerut subalternilor să scutească de amendă doi pensionari care au traversat neregulamentar
Recomandări
Fost șef al IPJ Vaslui, 3 ani de închisoare după ce a cerut subalternilor să scutească de amendă doi pensionari care au traversat neregulamentar

Din 1952, de la prima participare la întrecerile olimpice de înot, reprezentanţii României au lipsit doar la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, în 1964 şi în 1976.

"Mâncarea e dezgustătoare, oamenii pot să te ucidă, iar femeile sunt ca porțelanul". Țara din Europa care a îngrozit-o pe soția lui Angel Di Maria
GSP.RO
"Mâncarea e dezgustătoare, oamenii pot să te ucidă, iar femeile sunt ca porțelanul". Țara din Europa care a îngrozit-o pe soția lui Angel Di Maria
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce avere are Victor Pițurcă, de fapt! Afacerile neașteptate din care a făcut bani
Playtech.ro
Ce avere are Victor Pițurcă, de fapt! Afacerile neașteptate din care a făcut bani
Dan Alexa rupe tăcerea, la 4 ani de la pumnul încasat de la Anamaria Prodan: 'M-a afectat foarte mult'
Viva.ro
Dan Alexa rupe tăcerea, la 4 ani de la pumnul încasat de la Anamaria Prodan: 'M-a afectat foarte mult'
Noile uniforme ale poliţiştilor s-au transformat în cârpe după numai o lună. "Nu mai face şpagatul"
Observatornews.ro
Noile uniforme ale poliţiştilor s-au transformat în cârpe după numai o lună. "Nu mai face şpagatul"
Un bărbat devenit mai bogat după o noapte de beție. După ce și-a găsit telefonul pierdut, a aflat că a câștigat la pariuri online
Știrileprotv.ro
Un bărbat devenit mai bogat după o noapte de beție. După ce și-a găsit telefonul pierdut, a aflat că a câștigat la pariuri online
Cinci zodii care vor avea o lună februarie perfectă. Racii își îndeplinesc o dorință mai veche
FANATIK.RO
Cinci zodii care vor avea o lună februarie perfectă. Racii își îndeplinesc o dorință mai veche
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 31 ianuarie 2023. Gemenii ar fi bine să acorde mai multă atenție mesajelor pe care le adresează celor cu care au avut deja neînțelegeri
HOROSCOP
Horoscop 31 ianuarie 2023. Gemenii ar fi bine să acorde mai multă atenție mesajelor pe care le adresează celor cu care au avut deja neînțelegeri
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află
PUBLICITATE
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află