Principala nemulțumire a suporterilor din Argentina se îndreaptă către brigada de arbitri conduse de slovenul Slavko Vinčić, pe care îl acuză direct că ar fi viciat rezultatul partidei.

Acuzațiile fanilor: „Arbitru cumpărat pentru a influența meciul”

Inițiatorii petiției susțin că au identificat presupuse „dovezi video” din care ar reieși că centralul din Slovenia a acționat părtinitor pe parcursul celor 90 de minute.

Momentul de maximă tensiune invocat de argentinieni a avut loc în repriza a doua, când mijlocașul Enzo Fernández a fost eliminat după ce a primit cel de-al doilea cartonaș galben.

Fanii susțin că decizia a fost disproporționată și că a înclinat decisiv balanța în favoarea naționalei Spaniei.

„Nu este vorba doar de o chestiune de justiție pentru Argentina, ci și pentru viitorul fotbalului mondial. Trebuie să garantăm integritatea arbitrilor la toate nivelurile sportului. Dacă permitem ca să treacă neobservată corupția pe această scenă globală, vom da un exemplu negativ pentru generațiile viitoare de sportivi și fani”, se arată într-un fragment din textul petiției.

Trecutul arbitrului Slavko Vinčić, readus în atenție

Pentru a-și susține teoria, inițiatorii campaniei au scos la iveală un episod controversat din trecutul centralului sloven. În anul 2020, Slavko Vinčić a fost reținut temporar de poliția din Bosnia și Herțegovina în cadrul unei operațiuni ample de combatere a crimei organizate.

Totuși, speculațiile fanilor ignoră faptele oficiale de la acel moment: investigațiile autorităților au stabilit rapid că centralul nu a fost implicat în nicio activitate ilegală.

Vinčić a fost oprit exclusiv pentru a da o declarație în calitate de martor, nefiind pus sub acuzare sau cercetat penal ulterior de către organele judiciare.

Demersul rămâne un simplu protest al fanilor

În ciuda amplorii pe care a luat-o demersul în mediul online, inițiativa suporterilor nu are nicio valoare juridică sau regulamentară. Regulamentele FIFA sunt extrem de clare în privința deciziilor de arbitraj și a rezultatelor omologate pe teren, neexistând nicio bază legală pentru ca o finală de Campionat Mondial să fie rejucată pe baza unei petiții publice.

Deși demersul reflectă dezamăgirea profundă a fanilor sud-americani în urma pierderii trofeului, încercarea de a schimba deznodământul din teren rămâne doar o formă de protest simbolic, fără niciun efect asupra palmaresului competiției.

Pe de altă parte, petiția globală Argentina Out a adunat peste 23 de milioane de semnături din 170 de țări, solicitând excluderea definitivă a naționalei Argentinei de la Campionatul Mondial de fotbal.

Textul petiției acuză FIFA și arbitrii de „părtinire în favoarea lui Lionel Messi și a Argentinei”, adăugând: „De ce ar trebui restul lumii să participe la competiție, când câștigătorul este deja cunoscut? Excludeți Argentina din Cupa Mondială și acordați o șansă echitabilă tuturor celorlalți”.

Deși strângerea semnăturilor s-a încheiat, dezbaterile pe rețelele sociale continuă să fie intense.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

SS8284cde 23.07.2026, 16:35

Se poate anula rezultatul meciului și rejuca numai în cazul în care semnatarii petiției se adresează autorităților române care au anulat și alegerile prezidențiale din anul 2024. Altă soluție nu este.

Avatar comentarii

Cami2023 23.07.2026, 16:47

Ha, ha, ha... ghiolbanii din Argentina vor să se rejoace meciul, ca să apuce și ei să tragă un șut pe poartă în timpul regulamentar de joc. Sau poate ca să primească numărul corect de cartonașe roșii pe care ar fi trebuit să le primească în finală. Derbedeii argentinieni trebuiau să termine meciul cu 8 jucători pe teren. Să le trimită cineva derbedeilor argentinieni o carte de aritmetică, poate află care este rezultatul dintre 23.000.000 - 80.000. Că 23 de milioane de oameni ar vrea ca ei să nu mai joace la alt campionat mondial. Argentinienii nu sunt jucători de fotbal, sunt niște brute needucate, în frunte cu „mărețul” Messi, niște *** care ar fi trebuit să iasă din competiție din faza grupelor dacă nu i-ar fi favorizat arbitrii. O mizerie de națională, echipa Argentinei.

Avatar comentarii

tomita54 23.07.2026, 18:50

Argentina nu a jucat absolut nimic timp de 80 minute, absolut nimic. Probabil au crezut că pot termina la egalitate și s-au bazat exclusiv pe forma foarte bună a portarului. Este rușinos să nu dai dovadă de fairplay și să nu accepți că adversarul a fost mai bun, mult superior.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.