Atacantul Claudiu Keşeru, care miercuri a împlinit 29 de ani, a marcat unicul gol al partidei pe care echipa sa, Ludogoreţ Razgrad, a câştigat-o, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), în faţa formaţiei Botev Plovdiv, în etapa a 18-a a campionatului bulgar, informează mediafax.ro.Keşeru, care a jucat doar în prima repriză, după ce s-a accidentat, a înscris în minutul 29. Internaţionalul român se află pe locul doi în clasamentul golgheterilor din Bulgaria, cu nouă reuşite, după columbianul Danilo Moreno, de la Litex Loveci, cu zece goluri.Fundaşul Cosmin Moţi a jucat tot meciul la Ludogoreţ Razgrad, iar mijlocaşul Andrei Prepeliţă a fost rezervă.În urma acestei victorii, Ludogoreţ Razgrad a urcat pe locul secund în clasament, cu 34 de puncte, la egalitate cu liderul Levski Sofia, care urmează să evolueze în această seară.VIDEO, AICI.//