Didi Prodan a fost dat în judecată de Răzvan Burleanu, pe motiv că, prin declarațiile făcute în presă, i-a prejudiciat imaginea președintelui FRF. Burleanu a avut câștig de cauză la Judecătoria Buftea, care a decis că fostul component al ”Generației de Aur” trebuie să-i achite conducătorului de la Casa Fotbalului suma de 25.000 de lei, drept despăgubiri.

”Judecătoria Buftea a decis că i-am pătat imaginea. ce imagine i-am pătat eu copilului ăstuia? Pentru ce să-i dau eu 25.000 de lei? Am declarat doar că este un tânăr care nu se pricepe la fotbal. Că atunci când a jucat fotbal, doar bătea bine auturi.

Ce i-am făcut? L-am făcut hoț, criminal, violator, chior? L-am jignit? Nu, astea sunt calitățile lui! El este o persoană publică și trebuie să-și asume funcția. Unii te plac, alții nu. Ce am spus eu au mai spus și Hagi, Răducioiu, Stelea, Pițurcă… Eu spun ce gândesc, nu mi-a mie frică de acest copil.

Am vorbit cu avocatul. Aștept să vină motivarea instanței, ca să fac recurs. Dar știți care este problema? Am impresia că Justiția este controlată de Servicii! În ce țară trăim? Toate procesele ăstuia sunt rezolvate, chiar nu vede nimeni asta?”, a declarat Prodan, pentru dolcesport.ro.

burleanu

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Playtech.ro
Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Ce s-a văzut pe chipul soțului Danei Roba, când a ajuns în fața judecătorilor. Ce a plănuit după ce a lovit-o cu ciocanul în cap
Viva.ro

Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
PUBLICITATE
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
Peste ce a dat o turistă care s-a dus într-o destinație din Grecia adorată de români: “A fost dezgustător”
FANATIK.RO

Tancurile Leopard 2 pe care rușii se laudă că le-au distrus ar fi fost, de fapt, tractoare. "Vehiculul are clar patru roți"
Știrileprotv.ro
Tancurile Leopard 2 pe care rușii se laudă că le-au distrus ar fi fost, de fapt, tractoare. "Vehiculul are clar patru roți"
Lovitura dată de doi soţi din Suceava, după ce au adus recolta din Olanda. Produc sute de kilograme, iar unul se vinde cu 50 de lei
Observatornews.ro
Lovitura dată de doi soţi din Suceava, după ce au adus recolta din Olanda. Produc sute de kilograme, iar unul se vinde cu 50 de lei
BREAKING NEWS | Gigi Mulţescu "are început de Alzheimer"! Drama din spatele absenţei din fotbal a ex-antrenorului de la Dinamo. Ce doresc să facă acum cunoscuţii săi | EXCLUSIV
Orangesport.ro

'Am fost agresată, înșelată, umilită'. Magda Vasiliu a făcut dezvăluiri tulburătoare, după ce Dana Roba a ajuns în stare critică la spital
Unica.ro

Horoscop 10 iunie 2023. Scorpionii trebuie să fie onești cu ei înșiși și să recunoască ce nu le-a ieșit din tot ce au vrut să facă în ultima perioadă
HOROSCOP