”Va fi o perioadă grea pentru Steaua, în care echipa trebuie să se califice în grupele Ligii Campionilor. Nu cred că este foarte important meciul cu Astra, sigur este un trofeu, pe care noi l-am câştigat anul trecut, dar în condiţiile actuale mai important este pentru Steaua să ajungă în Ligă”, a declarat Reghecampf.
Fostul tehnician stelist nu o vede bine echipa lui Costel Gâlcă în Supercupa României, contra Astrei. Reghecampf susţine că absenţa lui Florin Gardoş este o pierdere uriaşă pentru formaţia din Ghencea.
”Gardos este foarte important pentru Steaua, mai ales în condiţiile în care nu s-a adus la echipă un fundaş dreapta. În aceste condiţii, în care Varela juca foarte bine pe acea parte, nu ştiu cum se vor descurca, mai ales că acum vor fi două posturi descoperite. Este doar o părere, Gâlcă ştie mai bine ce are acolo”, a spus Laurenţiu Reghecampf la Digi Sport.
Afirmaţiile lui Reghe sunt întărite de Ricardo Cadu (32 de ani). Fostul CFR-ist le-a luat pulsul roş-albaştrilor în amicalul pe care echipa sa, AEL Limassol, l-a încheiat la egalitate, 1-1, contra campionilor:
”Sunt două diferenţe faţă de sezonul trecut. Steaua de anul trecut era mai agresivă, acum încearcă să ţină mingea mai mult. Dar nu mai e atât de ofensivă ca anul trecut. Şi sezonul trecut au jucat multe meciuri fără vârf, dar erau mult mai agresivi”, a afirmat fostul căpitan al lui CFR Cluj.
Steaua şi Astra se vor întâlni în Supercupa României, vineri, de la ora 21:00, pe Arena Naţională. Meciul va fi transmis de PRO TV.