„Dupa ce-am iesit din maternitate, am mers cu el la tribunal si la puscarie!”

propriu, si la figurat. La numarul 46, peste drum de o scoala care doarme, sta familia Doroftei, etalonul celebritatii nascute din cartier. La 24 iulie, nu va mai fi amorteala bolnavicioasa si pustiul saharic de azi. Toti se vor strange cu noaptea in cap la carciuma dinspre fabrica Matizol. Vor scoate televizoarele in strada si vor tine pumnii stransi pentru unul de-al lor. Tanti Lazarica, o tinerica de 72 de ani, ne asteapta in fata casei strajuite mandru de un poster al lui Doru si de un steag tricolor. Se scuza de dezordinea din dreapta curtii, stapanita de ruinele casei batranesti. Dincolo, in stanga, e o constructie proaspat varuita, cu termopane. "Doru ne-a ajutat, altfel nu stiu ce faceam!", spune tanti. in spate, o alta constructie, unde locuieste celalalt baiat, Mihai. Vobeste in soapta, pentru ca peretii au urechi. Vecinii sunt ai dracu' de invidiosi. Tanti e singurul om care se simte bine pe vipia asta: "Iarna mi-e mai greu din cauza astmului. Ador vara. La noi, e putina umbra, iar inauntru e racoare, asa ca nu ma plang de caldura". N-a mai vorbit cu Dorin de doua saptamani si acum nu-l mai deranjeaza, "ca a intrat si el saracu' in febra meciului cu americanul ala urat". Vrem sa aflam ceva ce nu s-a scris si nu s-a povestit despre Doru. Rade, dar incepe sa istoriseasca: "Tocmai iesisem cu el din maternitate. Doru n-a facut primul drum acasa, cum ati crede! A fost zbuciumat de mic, saracu'! Cu el in brate, a trebuit sa merg la tribunal, sa iau niste acte. Am rezolvat cam in jumatate de ora, apoi fuga la penitenciar! Mihai, frati-su, care avea 18 ani atunci, era inchis pentru concubinaj, iar eu facusem cateva pachete cu mancare si cu alte cele si cu actele alea urma sa intru in puscarie! Cu ghemotocul de Doru in brate, am fost la inchisoare! Abia apoi l-am adus acasa!". Tanti isi aminteste apoi de episodul rujeolei: "A luat-o pe la noua luni de la sora-sa, Florentina. L-am dus la spital si acolo l-am lasat, ca era boala contagioasa si n-aveam voie la ei. Florentina, care avea sase ani, l-a recunoscut pe Doru in patul de langa ea si - mi-au spus doctorii - a inceput sa planga. Credea ca l-am parasit pe "ala mic" la spital!". Se opreste putin si ne zice ca l-a hranit pe Doru cu biberonul - "ca nu mai aveam lapte, mama!". Trece dintr-o data la timpul prezent: "I-am spus ca abia il asteptam acasa, in august. Trebuie s-o boteze p-aia mica, pe Vanessa, ca pe cel mijlociu mi l-au "furat" canadienii! Sa vina sanatos, asta e cel mai important". Spune ca "Doru al meu" nu s-a hotarat daca o sa vina definitiv in tara: "Mereu imi zice ca inima il cheama aici, dar mintea ii spune sa mai stea in Canada. Spune ca e mai bine pentru copii". (Mihai Toma)