Koczi a declarat că ar fi meritat aurul la individual compus, dar, deoarece competiţia s-a desfăşurat la Berlin, a fost preferat reprezentantul ţării gazde, Philipp Boy, care a luat titlul suprem la o diferenţă de cinci sutimi. Flavius trebuie să-şi îmbunătăţeasca evoluţia la sărituri, pentru a avea rezultate şi mai bune în competiţiile viitoare, a declarat sportivul, care la aeroport nu a fost întâmpinat de nici un membru al familiei. ”Mi-am atins obiectivul, iar acum rămâne să ne axăm pentru exerciţiile cu echipa. Obiectivul principal la Mondiale este să obţinem caificarea pentru Jocurile Olimpice”, a adăugat Flavius. Cu toate că alţi sportivi de vârsta sa se mândresc cu maşini sport de sute de mii de euro şi hobby-uri extravagante, Flavius nu are maşină. După victoriile obţinute recent, sportivul a ales să se premieze cu un ceas marca Longines Conquest L3.659.4.76.5, în valoare de aproximativ 600 de euro. ”Ce-mi doresc? Să mă relaxez la o partidă de pescuit”, a conchis bănăţeanul.
Funeriu nu vrea reclamă gratuită!
Daniel Funeriu, Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, nu a fost ieri la aeroport, iar explicaţia sa e una uimitoare: oficialul nu vrea să câştige capital de imagine pe spatele sportivilor români. „Nu mă duc la aeroport nici acum şi nu am fost în alte situaţii tocmai pentru că nu am vrut să se înţeleagă faptul că vreau să câştig imagine pe spatele campionilor”, a explicat acesta.
Foto: Dumitru Angelescu

Urmărește-ne pe Google News
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
GSP.RO
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
ȘOC! Putin e DISPERAT! A schimbat legea pentru câștigarea războiului! E IREAL!
Playtech.ro
ȘOC! Putin e DISPERAT! A schimbat legea pentru câștigarea războiului! E IREAL!
Strat de gheață de peste 15 centimetri pe străzi, la vecinii bulgari. Același front atmosferic a făcut prăpăd și la noi în țară
Observatornews.ro
Strat de gheață de peste 15 centimetri pe străzi, la vecinii bulgari. Același front atmosferic a făcut prăpăd și la noi în țară
Horoscop 29 mai 2022. Balanțele caută siguranță, dar poate că nu o caută unde trebuie, dacă nu au găsit-o deja
HOROSCOP
Horoscop 29 mai 2022. Balanțele caută siguranță, dar poate că nu o caută unde trebuie, dacă nu au găsit-o deja
VIDEO Momentul în care o rachetă trece pe lângă un avion de linie. Imaginile surprinse de un pasager
Știrileprotv.ro
VIDEO Momentul în care o rachetă trece pe lângă un avion de linie. Imaginile surprinse de un pasager
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Orangesport.ro
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama
PUBLICITATE
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama