Fotbalul la doua porti
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Are si fotbalul nostru poezia lui, asta indiferent de ce cred unii, de ce spun clasamentele UEFA sau de ce aratam pe teren. La cateva ceasuri dupa ce am trecut voiosi de hopul Kiev, mai bine zis a trecut el peste noi, ne-am rascolit sangele nobil, ne-am umflat venele si bojocii azvarlind flacari si goluri cu nemiluita peste cei invatati cu nemiluita. Am fost barbati adevarati, fotba-listi pursange, nu doar simpli jucatori, antrenori rasati, nu doar indivizi necesari la completarea foii de joc. Am construit temeinic si vartos, atent si avantat, asa cum ne sta noua bine, romani neaosi, atunci cand dusmanul pandeste la granite si nu bantuie prin vestiare. Am fost perfecti, ce mai, doar ca am gresit o idee traiectoria pe care ne-am inscris. Parca fotbalul de joi n-a mai fost cel de miercuri, parca infrangerea din Ghencea a valorat dublu la casa de schimb, parca ansamblul Bucuresti-Tirana n-a adus nici ma-car din profil cu varianta canina a vecinilor nostri.
Si totusi, s-ar putea sa fie un inceput si in bucuria asta schioapa si sa gasim aur spaland noroaiele de la marginea fotbalului. Insa nu stiu de ce, ceva imi spune ca aurul a luat-o razna din vreme, a migrat in sus, pe verticala, si s-a asezat la poarta celor care il merita. La portile alea inalte, cu uluci, la care batem degeaba pentru ca nu ne cunoaste nimeni. Sau daca cineva ne deosebeste dupa vorba sau port, ridica imediat podul mobil, inaspreste garda si se cocoata-n varful patului tremurand ca varga, de rusine. De rusine, nea Mitica, nu de frica.
