Libertatea: Ce şanse avem în Cupa Europei pe Naţiuni?
Ovidiu Toniţa: Chiar dacă am pierdut primul meci în Portugalia (17-24), cred că putem demonstra că suntem o echipă solidă, capabilă de rezultate foarte bune cu Georgia, Rusia, Ucraina şi Spania. Competiţia în sine e foarte importantă, deoarece avem ca obiectiv “sudarea” unei formaţii puternice în perspectiva Cupei Mondiale din Noua Zeelandă (n.r., 9 septembrie – 23 octombrie a.c.).
Vă veţi pregăti chiar şi cu vânătorii de munte pentru Cupa Mondială….
Este o idee inedită, foarte bună. Cantonamentul de pregătire fizică de la Predeal (n.r., 19 – 25 iulie) ne va prinde bine tuturor.
V-aţi stabilit un obiectiv pentru competiţia din Noua Zeelandă?
La Cupa Mondială vor fi prezente cele mai puternice echipe din lume şi vreau să le arătăm tuturor că nu vom merge la capătul lumii doar pentru a face act de prezenţă.
Doreşte să rămână definitiv în Franţa
De 11 ani joci în Franţa. Te gândeşti să te stabileşti definitiv acolo?
Da. Sunt de ceva timp în Franţa şi pot spune că mă simt minunat acolo. Oamenii din Perpignan, unde joc acum, mă respectă foarte mult.
Ce vei face după terminarea carierei?
Îmi voi deschide o şcoală de rugby în România. Sunt convins că aş putea să-i învăţ multe lucruri pe copiii care şi-au propus să practice rugby de performanţă.
Au mers degeaba în Ucraina
Ovidiu Toniţa şi cţchipierii săi s-au deplasat degeaba la Kiev (Ucraina), unde trebuiau să joace sâmbătă împotriva gazdelor în Cupa Europei pe Naţiuni. Partida a fost amânată din cauza ninsorilor pentru o dată care va fi stabilită ulterior. “Stejarii” vor disputa următorul meci din competiţie pe 26 februarie, contra Rusiei, la Bucureşti.
CARTE DE VIZITĂ Ovidiu Toniţa
Data şi locul naşterii: 6 august 1980, Bârlad
Înălţime / greutate: 1.95 m / 101 kg
Post: flanker
A evoluat la: Grenoble (2001-2002), Biarritz (2002-2004), Perpignan (din 2004)
La naţională: 22 de selecţii / 20 de puncte (din 2000)