Denunțătorii l-au indicat pe moldoveanul de 61 de ani drept o piesă importantă în tranzacțiile cu licențe Microsoft în care mai sunt amestecați foști miniștri, afaceriști importanți și un om de sport cu notorietate (fostul jucător de tenis Dinu Pescariu – care a reprezentat România în Cupa Davis). În dreptul lui Ștefan este trecută o șpagă de 3 milioane de euro.

Lemne pentru ”Fibră”!

IMG_9527

Mircea Sandu lua lecții de la Gheorghe Ștefan. În imagine apare și Vicențiu Iorgulescu, fratele lui Gino Iorgulescu, actualul șefl al LPF  FOTO: Gelu Crăcană

Gheorghe Ștefan și Jean Pădureanu au condus ”Cooperativa”, într-o perioadă în care fotbalul românesc era mai valoros pe teren, dar păcătos în culise. De la ei au învățat tainele meciurilor strategice ”locotenenți” precum Romică Pașcu, Gheorghe Chivorchian sau Gigi Nețoiu. Structura care măsluia rezultatele din defuncta Divizie A avea tentacule care ajungeau până la vârful FRF. Se spune că ”Pinalti” a avut ușa deschisă și la Mircea Sandu. La rândul lui, Dan Petrescu – ”Fibră”, fost șef la CCA, cânta după cum îi dicta starostele moldovenilor, dar la schimb a primit elemente decorative: cuiere, parchet și mobilă.

Sub Pietricica, botezată ”Kosovo” de către antrenorul Ioan Andone, oaspeților câștigau greu. Arbitrii erau terorizați de personajul coleric care era Ștefan, ajutat de finul său – Viorel Mestecăneanu.

Amenințarea intrată în folclor: ”Ti fac io pi tini!” începere din timpul jocului, fiindcă ”Pinalti” stătea pe banca de rezerve, și se continua la vestiare, unde uriașul de peste 100 de kilograme dădea năvală precum în propria sufragerie.

Totuși, după ”rețeta Capone”, Gheorghe Ștefan, la fel ca și Jean Pădureanu, n-a fost arestat pentru blaturi pe linie sportive. Regulamentele nu erau aplicate în perioada de ”haiducie” a fotbalului, pe vremea cuplului Mircea Sandu – Dumitru Dragomir (singurul meci pedepsit rămâne un Ceahlăul – Dinamo, din 2003, dar și la acesta, totul a fost un foc de paie). 

Profesorul de Utilaje grele ”căzut” pe licența Microsoft

După lotul de 8 din ”Dosarul Transferurilor” (plus Marian Iancu, intrat deunăzi după gratii), Ștefan era ultimul ”dinozaur” din fotbal. A preluat clubul Ceahlăul în 1991, dar n-a făcut mare performață. A stat la apă mică, mulțumit cu motto-ul: noi batem acasă la noi, voi – acasă la voi. Rămâne în istorie cu o remiză cu Juventus Torino, în 1999, în Cupa UEFA-Intertoto. Pe jucători îi ținea în sclavie (erau salarii de câte 5.000 de dolari pe an), dar era parolist: dădea banii la timp.

Viorel Hizo și Gheorghe Ștefan

Antrenorul Viorel Hizo și Gheorghe Ștefan, la începuturile colaborării   FOTO: Gelu Crăcană

Rotation-of-DSC00001.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Ștefan s-a ridicat relativ ușor. Primii bani au fost dintr-un împrumut. ”Mi i-a dat un unchi plecat în America. Am pornit cu 10.000 de dolari, sumă pe care mi-a împrumutat-o el”, povestea Ștefan, în ”Evenimentul zilei”.

 

Unchiul a revenit în actualitate acum câțiva ani. A murit, lăsându-i lui ”Pinalti” o avere importantă, iar acesta a dat semne că dorește să se mute peste ocean, mai ales că începuse să bată des drumul la DNA.

A renunțat la cariera dictatică (a fost profesor de Utilaje grele, după ce terminase Facultatea de Mecanică) și s-a pus pe făcut bani. Afacerile cu lemn i-au deschis ușa în fotbal, iar cele cu materiale și utilaje grele i-au ”cimentat” viitorul. Prima firmă a lui Ștefan s-a numit Tehnometal.

Mogulul ”Pinalti”

Ca orice baron local care se respectă, ”Pinalti” a fost și mogul. A avut televiziune în Piatra-Neamț, iar anumite ziare le-a controlat prin intermediari. Consi­liul Național al Audiovizualului (CNA) a acordat o licență de emisie pentru postul Giga TV. În scripte, acesta este detinut de Sonic Media SRL, firmă deținută de un oarecare Alexan­dru Ioan Bania, care a preluat-o în 2010 fix de la Gabriel și Giorgiana Ștefan, copiii lui ”Pinalti”.

Neamt Invest scria recent că în perioada 2008-2010, primăriile din județul Neamț, societățile din subordinea administrației locale și alte societăți și instituții de stat au încheiat 194 de contracte cu o valoare de 218.000 lei cu altă societate, Euromedia TV. Aceasta deține televiziunea UNU TV din Piatra Neamt și a fost și ea vân­dută de Giorgiana și Gabriel Stefan, în 2011. către Marius-Mihail Bania. Ca să-și repare sănătatea, pietreanul a apelat la tehnologii SF. Ca să țină diabet sub control, Ștefan are o sondă implantată sub piele, pe care o schimbă la cinci ani. De acolo, organismului i se reglează nivelul glicemiei.

Fiica trăiește la Nisa

Giorgeana Ștefan

Giorgeana Ștefan și tatăl ei   FOTO: prosport.ro

”Pinalti” nu și-a bătut joc de avere. Și-a construit un viloi în buricul orașului pe care îl conduce (încă), iar pe copiilor le-a asigurat bătrâneților. Fata, Giorgiana (37 de ani), absolventă de Drept, s-a măritat, are doi copii și s-a mutat la Nisa, urbe franceză în care tatăl ei și-a reparat sănătatea. Băiatul, Gabriel (33 de ani), absolvent de Poltehnică, este cunoscut în oraș drept un ”domnul Goe” local. Se spunea chiar că a fost scăpat de sub control o perioadă. ”L-am rugat doar să nu se drogheze! În rest, să facă ce vrea!”, se resemna Ștefan cu voce tare. Ca să nu-l ”piardă”, Ștefan și-a băgat fiul în afaceri cu energie. Vechea ”schemă”: cumpăra curentul electric cu 3 lei și îl vinde la preț dublu.

 

Energie fără limite pentru ”domnul Goe”

Gabriel Stefan, fiul lui ”Pinalti”, s-a remarcat încă din 2005, moment în care a intrat în acționariatul socie­tății Green Energy. ”Gândul” scria, la finele lui 2006, că Green Energy cumpăra 1 MWh cu 95 de lei de la Complexul Turceni, în condițiile în care termocentrala din Oltenia producea aceeași cantitate la 124 de lei. Firmulița a mai primit energie ieftină și de la Hidroelectrica, așa încât, anul următor, Green Energy ajungea la o cifră de afaceri de 50 de milioane de euro pi profit de 3 milioane de euro. Din cauza scandalurilor cu „baieții deștepți”, Pinalti jr cedează acțiunile sale unui off-shore din Cipru: Renovatio Group. Ulterior, compania și-a schimbat numele în Renovatio Trading, păstrandu-și licența de furnizare. În 2010, compania a avut o cifră de afaceri de 135,5 milioane de lei și un profit net de 5,17 milioane, o performanțăde excepție, având in vedere că firma avea fix 11 angajați. Re­novatio are printre clienți și Ar­matura Cluj, Romstal, FIROS, Ambient Sibiu sau Virometan Mediaș.

A pierdut trei jucători al poker

IMG_7224

Ștefan, alături de Sechelariu și de Chivorchian  FOTO: Gelu Crăcană

Lui Gheorghe Ștefan i-a plăcut să guste din toate plăcerile vieții. Jocurile de noroc erau bucuria lui nocturnă. Juca poker cu doi oameni importanți din fotbal, unul dispărut între timp, Dumitru Sechelariu. Celălalt partener de nopți pierdute era afaceristul vasluian Adrian Porumboiu. La poker și-a pierdut trie jucători. Astfel, Costel Ilie și Dumitru Botez au ajuns, fără voia lor, la FC Vaslui, pentru o scurtă perioadă, iar Dorin Goian a fost dus pe sus la FCM Bacău, după ce a fost câștigat de ”Seche”. Mai târziu, celor trei li s-a alăturat la masă și Gigi Becali, despre care se spune că a obținut dezlegarea lui ”Goe” tot la cărți.

Și-a schimbat sângele la Paris

În ultima perioadă, starea sănătății l-a preocupat în cel mai înalt grad pe Ștefan. A slăbit galopant, după ce s-a supus unei operații de micșorare a stomacului, dar bolile nu i-au dat pace. ”Pinalti” are diabet, motiv pentru care a apelat la tehnologii SF, pentru vidnecare. Ca să țină sun control diabetul, doctorii din străinătate i-au implantat sub piele o sondă pe care trebuie să o schimbe la cinci ani și care reglează singură nivelul glicemiei din organism. ”Lucrarea” l-ar fi costat 10.000 de euro! S-a zvonit că Ștefan are cancer. „Mă operez de ulcer, la o clinică din cartierul Vitan, din Bucureşti. Voi face şi o colonoscopie, că tot se spune că am cancer”, declara ”Pinalti”, pentru sport24h.ro, în februarie 2013. Rezultatul nu l-a comunicat nimănui, nici măcar doctorului său de familie. Doar soția, Elena – Coculeana, îl știe. Se spune că, recent, moldoveanul a mers la o clinică cu ștaif fin Paris, unde și-a schimbat sângele. Ar fi fost pentru a doua oară în capitala Franței, pentru o astfel de intervenție chirurgicală.

Pinalti

Așa arată acum Pinalti  FOTO: adevărul.ro

A inaugurat telescaunul cu Elena Udrea

Anvergura și notorietată pe care i le-au dat fotbalul l-au făcut să aibă ambiții politice. A intrat în ”partidul lui Băsescu”, apoi a strâns relațiile cu Elena Udrea și cu soțul de atunci al acesteia, Dorin Cocoș. Cu ultimul este ”coleg de dosar”. Anunțase din timp că se află la ultimul mandat la Primăria Neamț. Eset primar din 2004, iar acum visa la deputăție. Pietrenii îl venerează. I-au trecut cu vederea blaturile, mulțumiți că asta a însemnat ani la rând supraviețuirea în primul eșalon fotbalistic. Sunt mulțumiți că au orașul curat și că de câțiva ani îl pot vedea de sus, din telescaun (inaugurarea a făcut-o plimbând-o pe Elena Udrea). De asemenea, în Piatra-Neamț rămâne după Pinalti un stadion de cinci stele. De acum înainte însă, despre Gheorghe Ștefan se va vorbi folosind particula ”ex”. Gheorghe Ștefan mai rămâne în istorie cu memorabila expresie: ”Țin să recunoscut că n-am greșit!”.

Ștefan și Udrea

Ștefan și Udrea, la inaugurarea telescaului

 

 

 

 

 

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.