Gestul lui Cosmin Olăroiu pentru elevii români rămași blocați în Dubai: „Sunt niște copii într-o țară străină”

 1 comentariu
Arhiva foto

Primul zbor de repatriere din Oman, organizat de autoritățile române și cofinanțat din fonduri europene, aterizează vineri dimineață la București, relatează TVR Info. Printre pasageri se află zece elevi și patru profesori de la Colegiul Național Petru Rareș din Suceava, rămași blocați în Dubai din cauza unor restricții de zbor. Aceștia au primit sprijin din partea antrenorului Cosmin Olăroiu, selecționerul Emiratelor Arabe Unite.

Cosmin Olăroiu a intervenit după ce situația elevilor români din Dubai s-a complicat

Elevii și profesorii, aflați într-o excursie școlară, au fost inițial ajutați de autoritățile locale din Emirate, care le-au oferit cazare și masă. Situația s-a complicat ulterior, iar Cosmin Olăroiu a intervenit pentru a le asigura condiții de ședere.

„Băiatul meu mi-a spus. Văzuse la știri că un grup de elevi a avut probleme. Am luat legătura cu dl consul, știa de acel grup, și am mers împreună cu el la ei și am rezolvat ce era de rezolvat. Mă bucur că sunt bine”, a declarat Olăroiu.

Laura Salciuc, una dintre profesoarele însoțitoare, a subliniat importanța gestului făcut de antrenor: „Implicarea domnului Olăroiu este un gest de înaltă responsabilitate civică și solidaritate umană. Vreau să spun că această contribuție nu a fost doar ajutor material, ci și un puternic mesaj de susținere și speranță”.

Elevii români au ajuns în Oman, de unde sunt repatriați cu un zbor organizat de autorități

Pentru a ajunge acasă, grupul de la Suceava a călătorit cu autocarul până în Oman, de unde autoritățile române au organizat un zbor de repatriere.

Ministra de externe, Oana Țoiu, a explicat prioritățile stabilite pentru astfel de curse: „Avem atenție deosebită și prioritate pentru grupurile de copii care au venit în excursii organizate împreună cu școala sau cu profesorii. În acest moment, în Emirate avem câteva sute de minori”.

Olăroiu a descris situația din Dubai ca fiind mult mai calmă în prezent: „Sunt niște copii, totuși, într-o țară străină. Familiile sunt în România, urmăresc la știri, nu știu ce se întâmplă, vă dați seama ce emoții, ce stare proastă poți să ai. În ultimul timp situația e OK. Este liniște și cred că ușor-ușor se reia cursul normal al vieții”.

Pe lângă grupul din Suceava, mai mulți elevi români blocați în Dubai vor reveni în țară în cursul nopții și al zilei de sâmbătă. Repatrierea acestora este parte a unui efort mai amplu al autorităților române de a aduce acasă cetățenii aflați în dificultate în străinătate.

Zeci de elevi și cadre didactice din județele Neamț și Sibiu sunt blocați în Orientul Mijlociu, în contextul suspendării zborurilor din cauza războiului din Iran. Autoritățile școlare monitorizează situația și întocmesc liste centralizate cu persoanele aflate în zonele afectate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Mihai111 06.03.2026, 14:22

    Olãroiu este mai eficient decât orice autoritate a statului român. Ministerul de externe nu face mai nimic. Doar scandal cu fata lui Ponta. Tipic pentru statul român. Vax albina.

ALTE ȘTIRI
Ion Marcu în fața fabricii de mobilă, îmbrăcat  într-o cămașă în carouri.
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
07:31
Tânărul care susține că l-a văzut pe Iisus povestește cum arată Raiul: „Să vedeți ce am mâncat”
07:16
România instalează 7 turbine eoliene uriașe de 7 MW, cu rotoare de 175 de metri care pot produce energie chiar și la vânt slab
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!