Înaintea meciului cu Austria, care poate fi decisiv în cursa pentru calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal din 2026, naționala României joacă un meci amical cu Moldova, pe 9 octombrie 2025, de la ora 21.00.
Cuprins:
Partida se va disputa pe Arena Națională din București și va fi transmisă în direct de Prima TV, acesta fiind primul meci din palmaresul oficial UEFA disputat între cele două echipe în capitala României.
Potrivit unui anunț oficial al celor de la FRF (Federația Română de Fotbal), înaintea fluierului de start, imnurile celor două naționale vor fi cântate de Lidia Buble și de Tania Turtureanu.
„Am făcut probele de sunet pentru meciul cu Moldova. Am pășit pe teren și am simțit un val de emoții care m-a lăsat fără glas. Doar gândul că voi cânta imnul României, cu tribunele pline și mii de oameni alături de mine, îmi dă fiori. Abia aștept să trăim împreună acest moment”, a spus Lidia Buble prin intermediul paginii ei de Instagram.
Atmosfera festivă va fi completată de un concert extraordinar organizat în colaborare cu Federația Moldovenească de Fotbal, începând cu ora 19.00. Pe scenă vor urca artiști îndrăgiți de publicul ambelor țări, Guess Who și trupa Zdob și Zdub, care vor transforma zona din fața stadionului într-un loc al bucuriei și al energiei pozitive, anunță FRF.
Înainte de startul partidei, „Deșteaptă-te, române!” va fi cântat de Lidia Buble, iar „Limba noastră”, imnul Republicii Moldova, va fi interpretat de Tania Turtureanu, ca o dovadă a relației bune dintre cele două țări. Cele două artiste, reprezentante emblematice ale țărilor lor, vor aduce un plus de emoție și solemnitate evenimentului.
Federația Română de Fotbal a ținut să facă și unele precizări înaintea meciului România - Moldova, disputat pe Arena Națională din București și transmis live de Prima TV pe 9 octombrie 2025, de la ora 21.00.
Iată mai jos ce a transmis FRF: