”Lăudabila scenografie a suporterilor dinamoviști s-ar fi putut solda cu un accident grav dacă o petardă ar fi fost aruncata pe tonele de hârtii care s-au aflat în incinta terenului de joc la acest meci. Am luat hotărârea ca pe viitor să interzicem accesul pe toate stadioanele Ligii 1 cu role de hârtie, care, din păcate, pot reprezenta un uriaș pericol în cazul în care ar fi aprinse de la o petardă, brichetă sau, mai grav, dacă ar fi impregnate cu substanțe inflamabile. Siguranța spectatorilor e prioritatea numărul unu a Ligi Profesioniste de Fotbal și a celorlalte instituții ale Statului implicate în organizarea jocului, iar punerea ei în pericol ne mâhnește. Așa cum ne-a îngrijorat și faptul că un număr, totuși mic, de suporteri au continuat să arunce cu role de hârtie în ciuda anunțurilor repetate ale crainicului, aducând meciul aproape de o altă întrerupere dictată de brigada de arbitri”, se arată în comunicatul LPF.

Liga salută faptul că ”oamenii s-au întors pe stadion și că avem o arenă capabilă să ajute fenomenul fotbalistic prin eleganța și modernitatea construcției ei”.

De asemenea, LPF laudă coregrafia suporterilor, avertizând, totodată, că între bucurie și un incident major este ”un singur pas”.

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
Recomandări
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

Coregrafia galeriei lui Dinamo nu a respectat înțelegerea cu LPF

”Ne bucură, de asemenea, că fanii au demonstrat pasiune și creativitate în spectacolul oferit tuturor, pentru că rămânem la părerea că suporterii sunt cei mai importanți în întreaga filosofie a fotbalului”, precizează LPF.

LPF precizează că suporterii ”au depășit coordonatele de timp și spațiu anunțate în prealabil pentru coregrafie”, subliniind că ”e păcat ca un spectacol atât de frumos, în tribune și pe gazon, să sufere din pricina depășirii unor limite stabilite inițial de comun acord”.

Meciul dintre Dinamo și FCSB, din etapa a opta a fazei play-off a Ligii I, a fost întrerupt în chiar primul minut de joc, după ce suporterii echipei Dinamo au aruncat cu mii de role de hârtie pe gazon și au acoperit practic careul dinspre peluza pe care o ocupau. Meciul a fost întrerupt circa zece minute pentru degajarea terenului. Partida a fost întreruptă din nou, pentru aproximativ un minut, în min. 19, din cauza rolelor și petardelor. În min. 50, o rolă de hârtie l-a lovit în cap pe Boldrin, care se pregătea să execute un corner, iar arbitrul Hațegan a amenințat că va opri meciul. Boldrin a fost lovit din nou de o rolă în cap după ce a executat cornerul, dar nu s-a mai luat nicio măsură.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Patru zodii care vor avea protecție de la Dumnezeu în luna mai 2024. Răul nu le poate atinge
FANATIK.RO
Patru zodii care vor avea protecție de la Dumnezeu în luna mai 2024. Răul nu le poate atinge
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Secretul autorităților din toate buletinele românilor. Ce înseamnă, de fapt, ultima cifră din CNP
FANATIK.RO
Secretul autorităților din toate buletinele românilor. Ce înseamnă, de fapt, ultima cifră din CNP
O fetiță spunea că are un monstru în cameră, dar mama nu a luat-o în seamă. Ce au descoperit după a șocat întreaga familie
Știrileprotv.ro
O fetiță spunea că are un monstru în cameră, dar mama nu a luat-o în seamă. Ce au descoperit după a șocat întreaga familie
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Observatornews.ro
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Horoscop 27 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în special în negocierile legate de bani sau bunuri
HOROSCOP
Horoscop 27 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în special în negocierile legate de bani sau bunuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI