Vor avea 100 de fani în Ungaria
Pentru returul cu Györ, care se va juca sâmbătă la Veszprem, handbalista contează pe sprijinul moral al tuturor fanilor din ţară: “Dacă vom învinge, va fi perfect. Dacă nu se va putea, să jucăm la trecerea timpului, avem 4 goluri avans. Deşi nu pot veni cu noi decât 100 de fani, ne vor fi alături toţi cei din ţară, inclusiv pensionarii, care nu se pot deplasa prea bine, dar care vor fi în faţa televizorului şi ne vor ţine pumnii”.
Are o fetiţă de aproape doi ani
Luminiţa Huţupan abandonase cariera de jucătoare în 2009, când a anunţat că doreşte să se dedice vieţii de familie. Un an mai târziu, a devenit mama unei fetiţe, Ştefania, născută pe 19 aprilie 2010, căreia îi dedică toate reuşitele. În toamna anului trecut, a acceptat să se ocupe de pregătirea portarilor de la naţională. Pe fondul crizei de goalkeeperi de la Oltchim şi de la prima reprezentativă, Huţupan s-a decis, la începutul anului, să revină în poartă.
Anita Görbicz ameninţă: «Va fi o mare victorie!»
Cea mai bună jucătoare maghiară din ultimul deceniu, Anita Görbicz (28 de ani), de la Györ, e gata pentru returul de sâmbătă, de la Veszprem (17.00, Digisport), returul semifinalei de Ligă cu Oltchim, care pleacă de la 35-31 pentru românce. “În ciuda înfrângerii, vrem să câştigăm Liga. Sâmbătă vom reuşi o mare victorie cu cei 7.000 de fani fideli în spate. E bine că am dat 31 de goluri la Vâlcea. Oltchim nu va marca tot atâtea în Ungaria. Totul e să batem la 4 goluri”.