Libertatea: Domnule Vizer, Alina Dumitru a cucerit o nouă medalie de aur la Grand Prix-ul din Tunisia. Credeţi că are posibilitatea să aibă un parcurs bun şi la Campionatele Mondiale?
Marius Vizer: Chiar dacă în Tunisia a cîştigat anevoios în finală, eu cred că Alina , dacă se va ptregăti cu seriozitate, va avea şanse să obţină o medalie importantă la Campionatele Mondiale.
Înainte de plecarea spre Tunisia, Alina spunea că are emoţii. Sunt fireşti aceste emoţii pentru o sportivă cu experienţa ei?
În judo, ca şi în alte discipline sportive, emoţiile există. Dar acestea nu trebuie să devină dominante.Poţi conduce într-un meci şi o secundă de deconcentrare te poate face să pierzi un titlu important. La Jocurile Olimpice din 2004, Alina s-a întîlnit cu o astfel de situaţie, în care a condus aproape tot meciul, dar a pierdut în ultimele secunde. Orice sportiv are emoţii, dar, acestea trebuie să fie bine ţinute sub control.
Ce părere aveţi de medalia de bronz a Corinei Căprioriu, obţinută în Tunisia?
S-a repetat practic finala Campionatului European de la Viena, de la categoria ei, numai că, de astă dată, Corina Căprioriu a pierdut în semifinale. Din punct de vedere tehnico-tactic sportiva din Austria a fost mult mai bine pregătită. Din păcate s-a sesizat şio lipsă de coordonare între antrenor şi sportiv, tehnicianul Florin Bercean nefăcînd deplasarea la competiţie a lăsat totul în seama antrenorului secund.
Ce le recomandaţi sportivilor noştri, privind această concurenţă puternică existentă în lumea sportului pe tatami?
Să fie tot timpul în gardă, conştienţi că fiecare sportiv care participă la o competiţie internaţională, vine cu dorinţa de a cîştiga. Doar pregătirea foarte bună poate face diferenţa. Nu poţi merge de pe principiul că dacă eşti campion olimpic automat vei fi şi campion la categoria ta de greutate.Cum orice campion doreşte să-şi conserve rezultatutul, la fel de bine, ceilalţi competitori doresc să-l dobîndească.