Naționala de curling a României caută bani pentru a merge la Euro: ”Suntem ca jamaicanii de la bob!”

”Introducerea curlingului în România a fost posibilă prin eforturile unor oameni cu multiple calități: curiozitatea de a învăța ceva complet nou, spiritul de echipă, ambiția de a participa la Olimpiadă (inspirați parțial de echipa de bob a Jamaicăi) și, nu în ultimul rând, simțul umorului (aici explicațiile sunt de prisos).

Într-o viitoare istorie a curlingului din România vor fi cu siguranță menționate două trăsături definitorii ale anilor de început (2010-2016): antrenamentele în străinătate și finaţarea bazei materiale din pușculițele pionierilor acestui sport”, scriu, pe site-ul amintit, tricolorii, care-și spun ”ceilalți tricolori”.

Naționala va participa la Campionatului European din 2016. Cum competiția, care durează aproximativ 14 zile şi presupune cheltuieli de transport, cazare, masă, onorariu pentru antrenor, închirierea gheții, procurare de echipament, antrenamente, solicită un buget, echipa are nevoie de 5.000 euro.

Cei care vor să facă donații Prin realizarea unei donații oricât de mici veți obține garantat bucuria de a participa activ la scrierea istoriei curlingului românesc, precum și update-uri despre antrenamente și desfășurarea campionatului pe pagina noastră: https://www.facebook.com/CurlingBucuresti/

Pentru cei darnici, se promit cadouri simbolice:

– pentru donaţii sub 30 EURO = jos pălăria şi un poster digital high-res, cu echipa naţională la Ljubljana, trimis pe mail

– pentru donații de peste 30 EURO = o vedere de la Ljubljana din partea echipei

– pentru donații de peste 50 EURO = o vedere de la Ljubljana din partea echipei şi o insigna cu Federaţia Română de Curling

– pentru donații de peste 100 EURO = un tricoul oficial al Echipei Naţionale şi o minunată insignă cu Federaţia Română de Curling

– pentru donarea întregii sume de 5000 EURO = un loc onorific în lotul ROMÂNIEI şi deplasarea împreuna cu tricolorii la Ljubljana.

Ce este și cu ce se mănâncă” disciplina numită CURLING

Curling-ul poate părea pentru necunoscători un joc tare ciudat, cu un nume care – în limba română (a bucla, a încreți) – sună și mai ciudat. Chiar dacă faci un efort să înțelegi „terenul de joc”, cu toate liniile și cercurile, nu reușești prea ușor să îți faci o idee despre acest joc. Pare mai degrabă un biliard pe gheață sau o tablă gigantică de darts.

Foto: (c) Tanja Valic / TANJUG ARHIVA

Curling-ul, născut în Scoția în prima jumătate a secolului al XVI-lea, se juca pe iazurile înghețate, utilizând pietre simple. Prima dovadă scrisă despre curling apare în 1511. Secvențe din acest sport au fost observate și în picturile artistului flamand Pieter Bruegel.

Câteva modificări importante în ceea ce privește pietrele de joc s-au făcut în secolul al XVIII-lea, tot în această perioadă jocul devenind foarte popular și în America de Nord, unde a fost introdus de către emigranți. În concordanță cu spiritul anglo-saxon, curling-ul a fost mereu caracterizat de spiritul de fair-play, de eleganță și de control.

Pasionații de curling au simțit ulterior nevoia de a se organiza în cluburi: astfel, primul club oficial, „Curlers of Kilsit” a fost fondat în 1716, la Stirlingshire. Crearea în 1838 a „Royal Caledonian Club” a însemnat și standardizarea regulilor de joc și a echipamentului folosit. Ulterior, în 1957, în Scoția, a fost manifestat pentru prima dată interesul pentru crearea unei federații internaționale. Au urmat o serie de cluburi importante înființate în SUA, Elveția, Franța, Germania, în perioada 1961-1967.

Ca să înțelegi ce-i cu pista de joc, ar fi bine să afli care sunt principiile de bază în curling. Pentru că în curling strategia joacă un rol deosebit de important, de multe ori curling-ul e denumit „șah pe gheață”.

mături de curling
Foto: (c)https://curlingromania.files.wordpress.com

Curling-ul este un sport de echipă, care se desfășoară pe o pistă înghețată. Scopul jocului este de a pune în mișcare blocuri de piatră de 19,96 kg, prevăzute cu mâner, și de a le direcționa cât mai aproape de centrul țintei desenate pe gheață, denumită „casa”. Fiecare echipă este compusă din patru jucători. Liderul este cel care execută prima lovitură, secundul este specializat în eliminarea pietrelor adversarilor aflate pe pistă, cel de-al treilea este cel care își asumă „mișcările înșelătoare”, în timp ce al patrulea echipier („the skip”) este și cel mai experimentat, care stabilește tactica, își avertizează coechipierii la fiecare lovitură și care execută ultima lansare.

Lansările pietrelor se efectuează cu respectarea liniilor și marcajelor trasate cu acest scop. Primele patru pietre sunt lansate de către cei doi lideri de echipă, urmate de alte patru lansări ale secunzilor, apoi încă patru ale celui de-al treilea echipier din fiecare echipă, pentru ca jocul să se încheie cu patru lansări efectuate de către cei doi skiperi. După fiecare lansare, intră în acțiune doi jucători („sweepers”) ai echipei care face lansarea. Aceștia, cu ajutorul unei mături din material sintetic sau din păr de cal, pot ajuta piatra lansată să alunece mai repede, ștergând porțiunea de pistă aflată în fața pietrei. Odată ce piatra trece de centrul „casei”, pot intra pe pistă „sweeperii” adverși, care prin aceleași mișcări de ștergere a gheții din fața pietrei, pot determina piatra să iasă din casă.

O piatră poate să lovească o piatră adversă, pentru a o scoate din aria de joc. Așadar, o echipă poate, la cererea căpitanului de echipă, să plaseze piatra în casă, acțiune denumită „draw”, sau poate să lovească o piatră adversă pentru a o scoate din joc. Aceste decizii sunt luate în funcție de strategia de joc, aleasă după diferitele situații care pot să apară pe timpul jocului. Punctele sunt acordate echipei care are una sau mai multe pietre mai apropiate de centrul casei, la sfârșitul tuturor lansărilor. În acest fel, la sfârșitul unui joc, numai una dintre echipe poate puncta. Se desfășoară zece manșe, scorul final fiind determinat prin cumularea scorurilor fiecărei manșe. Dacă scorul este egal, se desfășoară o extra-manșă, pentru departajare.

Prima Olimpiadă care a inclus proba de curling pe lista sporturilor a fost cea de la Chamonix, Franța (1924), Marea Britanie fiind câștigătoarea concursului olimpic masculin de gen. După aceea, timp de 50 ani, acest sport nu s-a mai aflat între disciplinele olimpice. A apărut din nou ca disciplină demonstrativă la Calgary în 1988. Curling-ul a fost repus în drepturi, definitive, la Nagano (Japonia), în 1998, an în care învingătorii au fost echipele naționale ale Elveției (în proba masculină) și Canadei (feminin). Peste patru ani, la Salt Lake City (SUA) au câștigat norvegienii la masculin și britanicele la feminin. În 2006, la JO de la Torino (Italia), Canada a câștigat medalia olimpică de aur în proba masculină, repetând performanța și în 2010 la Vancouver (Canada). La feminin, Suedia a obținut de două ori aurul, în 2006 și 2010.

Echipele românești de fete și băieți în timpul unui concurs internațional
Foto: (c) https://www.curling-romania.com

În România curling-ul este foarte puțin cunoscut, deși este sport olimpic. Federația Română de Curling a fost înființată de puțin timp. Un grup de brașoveni, avându-l în frunte pe Allen Coliban, instructor de schi în Poiana Brașov, a înființat în 2010 Federația Română de Curling acum câțiva ani. În clipa de față, sunt 30 de practicanți de curling, care se antrenează pe unde pot. Pentru că administratorii patinoarelor din țară sunt foarte reticenți, sportivii sunt nevoiți să se pregătească uneori noaptea. 

PREZENTARE AGERPRES

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE