Brașoveanca Mihaela Dascălu, 55 de ani, a participat 3 ediții ale Jocurile Olimpice (Albertville 1992, Lillehammer 1994, Nagano 1998) și deține cea mai bună clasare olimpică a unui patinator de viteză român: locul 6 la 1.000 de metri, la JO 1992. Într-un interviu pentru Libertatea, fosta sportivă recunoaște franc că nu crede că vom prinde în această viață o medalie olimpică la sporturile de iarnă
Cuprins:
Libertatea: Doamna Dascălu, știu cum se întreabă, dacă n-am mai vorbit de mult timp: ce ați făcut în ultimii 5 ani?
Mihaela Dascălu: Sunt tot în sport, director la CSM Brașov, club unde activez din 2022 și care aparține de Agenția Națională pentru Sport. Ne târâm, cum se spune, cam cum fac toate cluburile ANS. Suntem pe perfuzii... Din an în altul așteptăm că ba se schimbă, ba nu se schimbă, ba se0 descentralizează, ba nu!
- Aveți și secție de patinaj?
- Da! Avem 5 copii. E greu. Ce credeți că poate mânca un junior cu 75 de lei pe zi, cât avem alocați. Nu ies nici dacă ești la cură de slăbire!
- Cam câți copii sunt legitimați la patinaj în toată România?
- Sub 100, cu tot cu juniori și seniori, fete și băieți! E și asta o explicație, că nu mai au bază de selecție. Sportul de jos nu mai există. Una e să-ți răsară 3 sportivi din 200-300, alta să ai trei și să vrei să-ți iasă 3. Am înțeles că nu se mai poate ca pe vremuri, când stăteam 6 luni în cantonament, perioade lungi, cu 6-7 ore de antrenamente pe zi.
N-ai cum să mai faci sistemul acela centralizat dinainte de 1990. Iar multe familii se gândesc la ce primesc dacă-și dau copilul la sport. Sincer, nu cred că vom prinde în viața asta o medalie la sporturile de iarnă. Poate vreun efort personal și un talent ca David Popovici...
Știu că Eduard Nitu a luat un aur la Cupa Mondială juniori, chiar se bate cu un elev de-ai mei. Și mai e fata asta, Mihaela Hogaș, care mi-a bătut cred că recordul național de la sprint, 500 de metri, e pe la 39 de secunde. Bine, acum sunt patine clape, cu triplă extensie, permit musculaturii să nu mai fie așa rigidă.
Sportivii de azi nu fug nici la timpii mei de acum 20 de ani, în condițiile în care totul a evoluat, tehnica de alergare, patinele. Polonia și Ungaria, țări care nu se vedeau când făceam eu patinaj viteză, ne-au depășit. Noi am tot făcut pași înapoi.
- Cum ați început patinajul?
- Cu artisticul, în 1977, la 7 ani, am făcut vreo 2! Nu am avut posibilitatea să promovez... La un moment dar, am câștigat un concurs pentru copii, dar au zis că nu-mi dau premiul din cauză că nu sunt legitimată nicăieri. Părinții s-au supărat foarte tare și m-au retras. Eram bună la „cerculețe”, „opturi, program artistic”, notele cele mai mari. Am avut apoi șansa ca o vecină să fie colegă de școală cu nevasta antrenorului Urlich, de la patinaj viteză Și la dânsul m-am dus!
O pereche de patine bune de viteză costă minimum 1.000 de euro.
- Unde erau piste de viteză în perioada de care vorbiți?
- Una mare și lată, naturală, în spatele patinoarului din Miercurea Ciuc. Era un inel betonat, se umplea cu zăpadă, când venea frigul îl stropeau cu apă, îngheța, apoi îi „preparau” unghiurile cu un tractor cu lamă... Acum, de exemplu, la Inzell, în Germania, costurile sunt mai mici decât la Ciuc, unde, oricum, nu se mai concurează.
S-au mai făcut patinoare, dar una e una, și alta e alta, e altceva pentru patinaj viteză. De exemplu, olandezii, care sunt maeștrii acestui sport, au patinoarul de hochei în mijlocului pistei de patinaj viteză! Nu mai că eu am văzut la ei tunel de vânt, senzori care arată cum lucrează mușchii, și asta acum 30 de ani, nu ieri! N-au zăpadă, dar au gheață!
- E cunoscut episodul cu suspendarea pentru dopaj, de la Mondialele de juniori de la Seul, din 1988. Cum ați depășit momentul? Erați doar o adolescentă.
- Am fost suspendată un an și jumătate. Am avut o mare dezamăgire, ce-i drept, dar și credința că mi s-a făcut o mare nedreptate.
- În ce sens?
- Cu un an înainte, în 1987 făcusem pleurezie și am primit medicație de la centrul de medicină sportivă... Am sta în spital două luni, ca să dau treapta I, am ieșit din spital să mă duc la examen... Probabil din lipsa de informații, am primit decanofort pentru uz terapeutic. Iar la Mondialul de juniori de la Seul, se testa primul aparat din lume care putea decela substanțe ingerate în ultimii doi ani. Pregăteau testările pentru JO de vară. Așa am picat eu testul.
- Ce-ați făcut cât ați fost suspendată?
- M-am antenat ca nebuna! Am revenit la clubul-mamă, la Tractorul, tot la domnul Urlich. Bine, mi-am terminat și studiile la IEFS, am fost autodidactă în ale antrenoratului și eram propriul meu tehnician!
Iar la Albertville, în 1992, am venit pe 6 la 1.000 metri; cea mai bună performanță olimpică a României la patinaj. Prima a fost americanca Bonnier Blair, apoi chinezoaica Ye Qiaobo și nemțoaica Monique Garbrecht, pe care am bătut-o de multe ori.
Iar în 1994, la Lillehammer, când am fost pe 8 și la 1.500, și la 3.000, știu că bronz a fost Gunda Niemann, care era fostă atletă, și, dincolo, Claudia Pechstein, tot nemțoaică. Cu ele mă băteam la Cupele „Prietenia” ale țărilor comuniste. Contra Claudiei am concurat, la un moment dat, în Coreea de Nord, eu am câștigat atunci!
- Aveți și un bronz la Mondiale, în 1994.
- Da, pentru AllRound, clasament general, 3.000 și 1.500 de metri, unde am fost argint. Cred că am luat un premiu de 800 de mărci germane... În principiu, e cea mai dragă performanță, rămâne totuși o medalie.
Să mai trec și locul 3 la Cupa Mondială, la proba de 1.500 de metri din 1994, la Innsbruck.
- La un moment dat, ați lucrat în FR de Patinaj, când președinte era chiar Adrian Ciobanu, antrenorul dv. din 1988.
- Am fost vicepreședinte, din 2010 până în 2016. Am prins și dizolvarea. Ceea ce știu e că de ani sunt prin tribunale. Dizolvată. La acest moment, există doar cineva care este reprezentantul României și ține legătura cu forurile internaționale.
- Ați lucrat cu tehnicianul care a recunoscut că v-a dopat.
- La început, chiar l-am sprijinit la federație. Am plecat după ce n-am mai fost de acord cu ce se întâmpla acolo.
La nivel de materiale, am ajuns și în urma Mongoliei... Am fost acolo, la un moment, erau vai de capul lor, apoi i-am văzut cu echipament de 10 ori mai bun și mai rezistent ca al nostru. Și nu cred că puteam lua medalie fiindcă noi nu mai avem bază. Totul de aici începe!