UPDATE, 7 aprilieMircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani, după mai multe probleme de sănătate care s-au agravat în ultimele luni. Fostul selecționer era internat la Spitalul Universitar din București, unde medicii au încercat în ultimele zile să îi salveze viața.

***

Familia și câțiva prieteni apropiați l-au vizitat duminică pe antrenorul supranumit „Il Luce” în secția de Terapie Intensivă. Printre cei care au venit să-i fie alături s-a numărat și Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, vizibil afectat de starea gravă a fostului său coleg și prieten.

„Vești nu pot să vă dau, că nu am discutat cu nimeni, decât am stat cu el vreo cinci minute acolo. El care… nu răspunde la nimic. E normal, în starea în care e. Să sperăm că va fi bine. Să dea Dumnezeu!”, a declarat Stoichiță.

Acesta a descris momentul vizitei ca fiind unul răscolitor: „Nu poate să vorbească. E în stare indusă, probabil, ca să ajute… Nu știu cum să-i spun, că nu mă pricep. M-a introdus un domn de acolo de la Reanimare, de la Terapie Intensivă. Am stat și m-am uitat la el și atât, atât, nimic altceva.”

Stoichiță a mai adăugat că nu a discutat cu medicii despre starea lui Lucescu, dar a remarcat profesionalismul personalului medical: „Au o îngrijire extraordinară în spitalul ăsta, se vede că e cineva tot timpul care controlează ce apare acolo.”

În ciuda gravității situației, apropiații lui Lucescu păstrează speranța. „Să dea Dumnezeu să aibă zile, asta e important. Altceva, nimic. Speranța moare ultima”, a mai spus Stoichiță, evidențiind legătura strânsă pe care a avut-o cu fostul selecționer, atât ca prieten, cât și ca adversar pe terenul de fotbal.

Accesul în salonul în care este internat Mircea Lucescu este strict limitat, fiind permisă vizita unei singure persoane o dată.

Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu s-a înrăutățit în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar fostul selecționer a fost transferat la Terapie intensivă, a anunțat, duminică dimineața, Spitalul Universitar de Urgență din București (SUUB).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.