Conform lui Răzvan Burleanu, șeful FRF, 8.000.000 de euro va fi suma încasată de forul de la București pentru calificarea la Euro 2016. De asemenea, 2.000.000 de euro vin de la sponsori. Din acești bani, tricolorii vor ridica un pot de circa 3.000.000 de euro, fiecare după numărul de minute jucate. Vicecăpitanul Vlad Chiricheș și Dragoș Grigore, singurii integraliști în cele 10 meciuri, ar putea încasa chiar și câte 300.000 de euro. Nu e clar, însă, dacă a fost îndeplinit obiectivul anunțat inițial, accesul la Euro 2016 de pe prima poziție în grupă. Una peste alta, căpitanii naționalei, Marica și Raț, se vor întâlnit cu starostele federal luna viitoare pentru a stabili primele pentru Franța.Deocamdată, se știe ce oferă UEFA la Euro. Premiile cresc proporțional cu performanțele de la primul Campionat European cu 24 de echipe aliniate la start. Participantele vor fi repartizate în 6 grupe a câte 4 echipe, dintre care se califică mai departe primele două clasate, plus cele mai bune 4 formații de pe locul al 3-lea.Victoria în grupă: 1.000.000 de euroRemiza în grupă: 500.000 de euroClasarea pe locul al treilea; 1.000.000 de euroCalificarea din optimi în sferturi: 2.000.000 de euroSemifinalistele: 3.000.000 de euroFinala: 4.500.000 de euroCâștigătoarea trofeului va primi: 7.500.000 de euro.Dacă ar egala parcursul din urmă cu 15 ani, când s-au atins sferturile (1-1 cu Germania, 0-1 cu Portugalia, 3-2 cu Anglia, în grupă, 0-2 cu Italia), FRF ar primi încă 3.500.000 de euro
O națională cu maximum de puncte obținute în faza grupelor și care câștigă trofeul ar ajunge la câștiguri totale de 23,5 milioane de euro.