”Eu văd România în primele patru locuri. Nu există niciun risc dacă noi ne ducem (n.r. — la turneul de recalificare) cu încredere și stăpânire de sine. Cheia este un concurs curat și fără ratări. Nu ne gândim încă la Jocurile Olimpice, ci doar la acest pas greu. Nu am mai fost în situația asta, dar zic eu că va fi bine”, a spus Ponor, potrivit Agerpres.

Ea a adăugat că recuperarea după intervenția chirurgicală la gambă din luna octombrie a anului trecut decurge bine. ‘Ușor-ușor o să fie bine, e normal să mă doară (n.r. — gamba stângă) pentru că lucrez pe ea. De fapt pe amândouă, pe tendon și gambă. Dar mai sunt trei săptămâni și merg înainte. Nu cred că voi putea face trei aparate la test event, dar două voi face. Să dea Dumnezeu să fiu sănătoasă, pentru ca România să își pună baza în mine. Eu pentru asta muncesc, să le ajut pe fete, pe mine și să ajung la Olimpiadă’, a menționat Cătălina Ponor.

Lotul național feminin de gimnastică al României a efectuat, miercuri, la Sala Polivalentă din Capitală, un antrenament deschis publicului la care au asistat și fostele sportive Monica Roșu, Corina Ungureanu și Simona Amânar.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum arăta impresara după bătaia cu Reghecampf. Este ajutată de o prietenă să meargă, primele imagini
GSP.RO

ȘOC! Meghan Markle l-a AMENINȚAT pe Prințul Harry. SCANDALUL uriaș despre care tocmai s-a aflat: 'I-a spus că...'
Playtech.ro

Mesajul transmis de Sarah, fiica vitregă a lui Reghe, după ce antrenorul a bătut-o pe Prodanca în plină stradă. Cuvintele ei au stârnit un val de reacții
Viva.ro

Situaţia e-commerce-ului în România: de ce ţara noastră este mult înaintea Bulgariei, însă în spatele Ungariei
Observatornews.ro
Situaţia e-commerce-ului în România: de ce ţara noastră este mult înaintea Bulgariei, însă în spatele Ungariei
Haos în Rusia! Un bărbat a deschis focul într-un birou de recrutare din Irkuţk. Șeful unității se află în stare critică
Știrileprotv.ro
Haos în Rusia! Un bărbat a deschis focul într-un birou de recrutare din Irkuţk. Șeful unității se află în stare critică
Un tânăr fără picioare a venit să gătească la Chefi la cuțite. Povestea impresionantă: „Am avut un accident la 7 ani, m-a călcat trenul”
FANATIK.RO

Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Orangesport.ro
Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Horoscop 27 septembrie 2022. Scorpionii trebuie să aibă puțin mai multă răbdare, dar dacă nu vor reuși, o abordare mai pozitivă e soluția
HOROSCOP

Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?
PUBLICITATE