Fundaşul Răzvan Raţ a fost prezentat oficial la Rayo Vallecano şi a declarat că a luat decizia de a reveni la echipa spaniolă cu sufletul, deoarece s-a simţit foarte bine în perioada în care a mai evoluat la gruparea din Madrid.

„Am luat decizia cu sufletul, pentru că în timpul în care am mai fost aici am fost foarte fericit. Am avut alte oferte, dar am ales cu sufletul şi de asta am decis să revin la Rayo. Mă simt foarte bine, dar depinde de antrenor dacă voi juca în meciul cu Valencia. Nu cred că aceşti doi ani sunt ultimii din carieră. Sper să fac o figură frumoasă şi să mai rămân până când mă vor lăsa genunchii. Le mulţumesc preşedintelui şi antrenorului că mi-au oferit şansa de a reveni. Este important că mi-au dat ocazia de a evolua la 34 de ani. Sunt foarte bucuros să joc la Rayo”, a declarat Raţ, conform site-ului oficial al clubului spaniol.

Fundaşul Răzvan Raţ, care a evoluat ultima dată la PAOK Salonic, a semnat un contract pentru două sezoane cu gruparea Rayo Vallecano. Răzvan Raţ a mai evoluat în 2014 la Rayo Vallecano, în 10 partide, înainte de a se transfera în Grecia.

În vârstă de 34 de ani, fundaşul stânga al echipei naţionale a jucat în cariera sa la formaţiile FCM Bacău, Rapid Bucureşti, Şahtior Doneţk, West Ham, Rayo Vallecano şi PAOK Salonic.

Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat
Recomandări

În această vară, conducerea clubului PAOK Salonic i-a transmis lui Raţ că nu intră în planurile antrenorului echipei, croatul Igor Tudor.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro

Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO

Acestea sunt zodiile care vor fi pe cai mari pentru tot restul anului. Gemenii și Vărsătorii sunt avantajați

Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Observatornews.ro
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI