A patra oara in Cipru!
Turneul din Cipru, unde va fi prezenta in aceasta saptamana si echipa antrenata de Anghel Iordanescu, se afla la a opta editie.
Ideea infiintarii lui a apartinut fostului presedinte al Federatiei Cipriote de Fotbal (CFA), Marios Lefkaritis, bun prieten cu Mircea Sandu, care stia ca in perioada de iarna mai toate nationalele europene cauta zone cu clima blanda. Pe de alta parte, a considerat a fi o formidabila oportunitate pentru reprezentativa tarii sale de se confrunta cu echipe nationale mai valoroase, meciuri de pe urma carora s-a putut acumula multa experienta. Neajunsul turneului e legat de popularitatea sa, si anume faptul ca meciurile au avut o asistenta discreta, chiar si atunci cand a evoluat echipa gazda.
Romania e pentru a patra oara la acest turneu. Prima data a participat in 2000, cand demarau pregatirile pentru CE. Echipa antrenata de Ienei a trecut de Letonia (2-0) si de Georgia (1-1 si 4-2 la 11 m), iar in finala a pierdut (2-3, gol de aur) cu Cipru, dupa ce a fost furata grosolan de un arbitru localnic. Anul urmator, cu Bölöni la pupitru, tricolorii au castigat competitia, dupa ce au invins Ucraina (1-0, gol de aur) si Lituania in finala (3-0). In 2003, cu Iordanescu selectioner, in primul meci am invins Slovacia cu 2-1, iar la finala cu Rusia (2-4), internationalii de la cluburile din strainatate au plecat, ramanand “autohtonii”.