Duminică, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia au sosit primii 14 tricolori din lotul convocat pentru partida din debutul preliminariilor CM 2018 Rusia şi prima din mandatul tehnicianului german.

Ajunși pe parcursul zilei în ”Casa Campionilor”, așa cum a fost denumit centrul de pregătire de la Mogoșoaia după procesul de modernizare din ultima lună, Pantilimon, Chiricheș, Grigore, Toșca, Filip, Enache, Achim, Bicfalvi, Hoban, Stanciu, Maxim, Popa, Andone și Rotariu au intrat în programul stabilit de selecționerul Christoph Daum.

14079881_640856022758678_4764945287998181565_nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

După o încălzire în noua sală de forță, câțiva dintre tricolorii sosiți astăzi au ieșit după amiază pe terenul secund pentru o serie de exerciții cu mingea, în timp ce colegii lor au mers la refacere.

Reunirea tuturor jucătorilor este programată luni, 29 august, ziua în care va avea loc și primul antrenament în formulă completă.

Ședința de pregătire de la ora 17:00, de la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, va fi deschisă integral publicului. Aceasta va fi urmată și de o sesiune de autografe ale tricolorilor, informează frf.ro.

Tricolorii au fost întâmpinaţi cu mesaje motivaţionale scrise pe periţii cantonamentului. Obiectivul principal este calificarea la turneul final al CM 2018 Rusia, iar acest lucru le va fi inoculat jucătorilor inclusiv în sala de mese. Acolo a fost imprimată sigla competiţiei, însoţită de îndemnurile „Eşti mai aproape de visul tău. Putere. Curaj. Unitate. Concentrare. Muncă. Încredere. Angajament. Atenţie. Determinare.Isnpiraţie”.

14079881_640856022758678_4764945287998181565_nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Lotul lărgit pentru partida cu Muntenegru:

Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Silviu Lung (Astra)

Fundași: Cristian Săpunaru (Astra), Valerică Găman (Karabükspor), Vlad Chiricheș (Napoli), Cosmin Moți (Ludogorets), Dragoș Grigore (Al Sailiya), Alin Toșca (FC Steaua București), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Steliano Filip (Dinamo), Gabriel Enache (FC Steaua București)

Mijlocași: Vlad Achim (FC Steaua București), Eric Bicfalvi (Tom Tomsk), Ovidiu Hoban (Hapoel Be’er Sheva), Răzvan Marin (FC Viitorul), Nicolae Stanciu (FC Steaua București), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Alexandru Chipciu (Anderlecht), Gabriel Torje (Terek Grozny), Romario Benzar (FC Viitorul), Adrian Popa (FC Steaua București)

Atacanți: Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Florin Andone (Deportivo La Coruña), Claudiu Keșeru (Ludogorets), Dorin Rotariu (Dinamo)

Biletele de acces gratuite la antrenamentul de luni pot fi descărcate și printate de aici!  

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.