Rusoaica Daria Kondakova (19 ani), campioana mondială en titre la coardă, a fost cea mai importantă prezenţă la această competiţie, ea caştigând, de altfel, trofeul la categoria senioare. De asemenea, Alexandra Piscupescu (16 ani), tânăra speranţă a lotului României, s-a facut remarcată prin performanţele sale. Sportiva a obţinut aurul la minge şi bronzul la individual compus, la măciuci şi la panglică.
La minge, Alexandra a fost urmată de Carolina Rodriguez (Spania) şi Federica Febo (Italia). La individual compus, Piscupescu s-a clasat a treia, cu un total de 105,500 p, fiind devansată de Kondakova, 111,500 p, şi de Rodriguez, 107,125 p.
O prezenţă inedita la această competiţie a fost cea a spaniolului Ruben Orihuela, singurul bărbat din lume care practică gimnastica sportivă. Cu toate ca prestaţia sa a fost pur demonstrativă, juriul a punctat demonstraţia, iar spectatorii au fost foarte încântaţi.
Preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu, a fost felicitată  de  Oficialii Federaţiei Internationale de Gimnastică Ritmică şi a Uniunii Europene a Gimnasticii pentru organizarea impecabilă a competiţiei, dar şi pentru forma de invdiat a sportivei Alexandra Piscupescu.
La junioare a participat şi Ioana Rotar, „fetiţa contorsionistă”, care a făcut spectacol la emisiunea „Românii au talent” şi pe care o veţi revedea în semifinala de vineri a programului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.