România a încheiat Cupa Mondială cu o victorie în fața Canadei (17-15) și trei înfrângeri cu Franța (11-38), Irlanda (10-44) și Italia (22-32), ocupând locul 4 în grupa D.

DSC_1410

Selecționerul galez Lynn Howells (stânga) nu s-a putut baza la meciul cu Italia pe căpitanul Mihai Macovei (dreapta) FOTO: Marian Burlacu

”La această Cupă Mondială am arătat că putem marca eseuri și să jucăm rugby de calitate împotriva echipelor din primul eșalon valoric. Ceea ce demonstrează că încet, încet ne apropiem de ele. Am demonstrat că putem să le facem față și am creat această posibilitate de a putea juca cu ele în mod regulat. Pentru mine a fost o Cupa Mondială bună, ne-a dat această șansă de a juca cu marile națiuni și tot ce pot să sper e că nu vor mai trece încă patru ani ca să jucăm cu echipele din primul eșalon”, a declarat Howells, după meciul cu Italia.

Antrenorul galez regretă că România nu a reușit un rezultat pozitiv cu Italia, într-un meci în care ”Stejarii” au marcat trei eseuri în ultimele 15 minute, insuficiente pentru răsturnarea scorului: ”Am evoluat foarte bine și am arătat că suntem în stare să marcăm puncte, ceea ce nu era unul dintre atuurile echipei până acum. Să pierzi un jucător și să primești 10 puncte, face diferența între a câștiga și a pierde. Dacă am mai fi avut încă 10 minute, probabil am fi câștigat meciul. Pentru mine, ca antrenor, este vorba de a controla jocul. Noi nu am făcut acest lucru, nu am putut să controlăm zonele de contact și asta ne-a costat”.

Ca o concluzie pentru participarea României la CM 2015, Howells a opinat că jucătorii noștri au arătat că pot face față celor mai bune echipe din lume: ”Este foarte greu de spus care este concluzia generală după această Cupă Mondială, pentru că sunt foarte dezamăgit de felul în care am terminat campania. Cred că am fi meritat mai mult. Dar una peste alta, am obținut acea victorie cu Canada și am demonstrat lumii rugbyului că putem să facem față echipelor din primul eșalon valoric. Dezamăgirea mea vine din faptul că am avut șansa să învingem o echipă din acest eșalon, Italia, și nu am profitat de ea”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.