Simona Halep a bătut-o zdravăn pe Kristina Mladenovic. România conduce cu 1-0 Franța, în semifinalele Fed Cup

Comentează

Simona Halep, 27 de ani, 2 WTA, și Kristina Mladenovic, 25 de ani, 66 WTA, au deschis sâmbătă, de la ora 15.00, confruntarea franco - română de la Rouen. ”Simo” s-a impus în stil de de mare campioană, după 100 de minute, deși a disputat primul meci pe zgură din 2019. România conduce Franța cu 1-0.

Fed Cup - semifinale (meciul 1)

Kristina Mladenovic - Simona Halep 3-6, 1-6

Halep a zdrobit-o pe Mladenovic! Meciul a durat 100 de minute (primul set a durat 54 de minute, iar cel de-al doilea - 46), cât un meci de fotbal cu prelungiri. Simona a dominat-o pe Kristina la toate capitolele, inclusiv la ași, 3-2. Nu doar că a servit mai bine, dar a făcut-o și mai îngrijit, 1-3 la duble greșeli. Acum, scorul la general între Halep și Mladenovic este 3-3.

”A fost un meci dificil, pentru că am avut emoţii, este întotdeauna greu să joc pentru ţară, dar mă bucur foarte mult că am reuşit să câştig. Cu aşa public este greu să renunţi şi să pierzi, le mulţumesc foarte mult pentru că au venit şi pot să spun că au dominat sala astăzi.Terenul a fost un pic greu, a fost puţin ud şi a fost foarte greu să termin punctele, dar şi ea are un joc dificil, chiar dacă nu a mai câştigat atât de mult în ultima perioadă este o jucătoare foarte bună, schimbă ritmul foarte des şi nu a fost uşor să-mi găsesc ritmul meu. Dar spre final am reuşit să domin eu mai mult şi să găsesc eu ritmul şi să joc ceea ce trebuia să joc. A fost greu să-mi controlez emoţiile la început, dar a fost bine pe final şi asta e tot ce contează”, a declarat Halep pentru TV Telekom Sport.

epa07517681  Simona Halep of Romania celebrates after winning her game against Kristina Mladenovic of France during the Fed Cup World Group, Semi Final between France and Romania, in Rouen, France, 20 April 2019 EPA-EFE/CHRISTOPHE PETIT TESSON
epa07517678  Simona Halep of Romania celebrates after winning her game against Kristina Mladenovic of France during the Fed Cup World Group, Semi Final between France and Romania, in Rouen, France, 20 April 2019 EPA-EFE/CHRISTOPHE PETIT TESSON
epa07517689  Simona Halep of Romania celebrates after winning her game against Kristina Mladenovic of France during the Fed Cup World Group, Semi Final between France and Romania, in Rouen, France, 20 April 2019 EPA-EFE/CHRISTOPHE PETIT TESSON
epa07517688  Simona Halep (R) of Romania shakes hand with Kristina Mladenovic (L) of France after winning the game during the Fed Cup World Group, Semi Final between France and Romania, in Rouen, France, 20 April 2019 EPA-EFE/CHRISTOPHE PETIT TESSON

FINALGAME 7 - Simona închide cu serviciul: 1-6.

epa07517625 Simona Halep of Romania in action during her game against Kristina Mladenovic of France during the Fed Cup World Group, Semi Final between France and Romania, in Rouen, France, 20 April 2019. EPA-EFE/CHRISTOPHE PETIT TESSON

GAME 6 - Halep este dezlănțuită, vine și la fileu, pentru a exersa voleul. Din lojă, Țiriac râde cu subînțeles. Știe el ceva. Poate chiar magnatul a sfătuit-o să riște. Un rând mai sus se află Virginia Ruzici, managerul Simonei: 1-5.Incredibil! Deși este recunoscută pentru serviciul mai bun, Kristina Mladenovic este condusă de Simona Halep și la acest capitol. 3-2 este scorul așilor. La duble greșeli conduce Mladenovici, 3-1.GAME 5 - Simona Halep lovește eficient cu serviciul. Nicio emoție că Simona Halep ar putea pierde confruntarea. România are 1-0 în buzunar: 1-4.GAME 4 - Break Halep. Se pare că Mladenovic nu mai are multe rezerve de energie: 1-3.GAME 3 - Simona Halep revine în frunte pe tabelă. Românca plasează mingile excelent în terenul advers: 1-2.

epa07517407 Romania headcoach Florin Segarceanu and Simona Halep of Romania speak during the Fed Cup World Group, Semi Final between France and Romania, in Rouen, France, 20 April 2019 EPA-EFE/CHRISTOPHE PETIT TESSON

GAME 2 - Mladenovic și-a făcut serviciu, din nou, cu mari emoții. Franțuzoaica este însă dominată clar de către o Simona concentrată și eficientă: 1-1.

epa07517405  Simona Halep of Romania in action during her game against Kristina Mladenovic of France during the Fed Cup World Group, Semi Final between France and Romania, in Rouen, France, 20 April 2019 EPA-EFE/CHRISTOPHE PETIT TESSON

GAME 1 - Simona Halep a început setul la serviciu. N-a tremurat pentru game, nelăsându-și adversara să se apropie: 0-1.SETUL 2Sorana Cîrstea, retrasă din echipa de Fed Cup, nu a trimis niciun mesaj de încurajare fetelor, în ultimele zile, pe rețele sociale. Se știe că Sorana și Simona se au precum șoarecele cu pisica. ”Sori” urmează să participe săptămâna viitoare la turneul pe zgură de la Istanbul. Spre deosebire de Cîrstea, Marius Copil a avut un mesaj de încurajare pentru echipa de Fed Cup.

Arhiva foto

Ultima postare a Soranei pe contul de InstagramGAME 9 - Vine și break-ul care securizează setul inițial. Ion Țiriac privește impasibil, doar vecinul său, George Cosac, aplaudă. 54 de minute de la primul serviciu. Simona a câștigat 40 de puncte în primul set, spre deosebire de Kristina - 32: 3-6.

Arhiva foto

GAME 8 - Simona Halep nu-și mai pierde serviciul și pare scăpată în câștigătoare. Mladenovici va servi pentru a rămâne în primul set: 3-5.GAME 7 - Game-ul de cotitură al fiecărui set, ce de-al 7-lea, este tranșat de fata din Constanța. Serviciile Kristinei sunt precum niște obuze cărora Simona le face față cu greu. 1-1 este scorul la ași: 3-4.

Foto: GSP / Raed Krishan

GAME 6 - Break la 15 făcut de Kristina Mladenovici. Din tribune se aude ”Allez Kiki”. Stania, mama Simonei, privește îngrijorată din lojă. Mladenovic evoluează cu ”răutate”: 3-3.

epa07517404  Simona Halep of Romania in action during her game against Kristina Mladenovic of France during the Fed Cup World Group, Semi Final between France and Romania, in Rouen, France, 20 April 2019 EPA-EFE/CHRISTOPHE PETIT TESSON

GAME 5 - Partida este la discreția româncei. A avut mingi de break în fiecare game. Halep trece în față pentru prima oară în meci. Este primul meci oficial jucat pe zgură în 2019 pentru ambele sportive: 2-3.GAME 4 - Mladenovic caută să o joace cu mingi înalte pe Halep, ca s-o oblige să lovească incomod, de la nivelul umărului. Apoi, accelerează cu loviturile sale plate, specifice. Tactica nu funcționează pe serviciul româncei: 2-2.

Foto: GSP / Raed Krishan

GAME 3 - Halep a avut, din nou, 40-0 pe serviciul Kristinei. Nici de această dată nu a fructificat vreo o minge de break și a ratat șansa de a trece în față pe tabelă. 6 mingi de break irosite de Simona: 2-1.

Arhiva foto

GAME 2 - Și Simona își face greu serviciul, după egalitate. Românii din tribună sunt mai gălăgioși decât francezii. La meci este și Stere Halep, tatăl fostului lider mondial. 13 minute de la startul jocului: 1-1.GAME 1 - Simona Halep a început la primire, așa cum îi place. Românca a avut 40-0 pe serviciul rivalei, dar Mladenovic a rezistat presiunii și și-a trecut primul punct pe tabelă: 1-0.

epa07517408  Simona Halep of Romania (R) and Kristina Mladenovic of France (L) pose prior to their game during the Fed Cup World Group, Semi Final between France and Romania, in Rouen, France, 20 April 2019 EPA-EFE/CHRISTOPHE PETIT TESSON
epa07517321 France's fans cheer for the French team as Kristina Mladenovic of France plays Simona Halep of Romania during the Fed Cup World Group, Semi Final between France and Romania, in Rouen, France, 20 April 2019 EPA-EFE/CHRISTOPHE PETIT TESSON

Ion Țiriac este în loja României lângă președintele George Cosac. În tribune, galeria noastră are peste 1.500 de persoane. Potrivit trimișilor GSP, în stadion vor fi peste 1.800 de români.Lidera galeriei noastre este, ca de atâtea alte ori, Anela Freer (foto stânga), o mare iubitoare a tenisului din Arad, acolo unde deține și un club, C.S. tenis Fan, afiliat la federație. Anela nu lipsește de la niciun meci de tenis, fie că este vorba despre Cupa Davis sau de Cupa Fed. La Roland Garros, i-a făcut galerie Alexandrei Dulgheru.

Arhiva foto

A venit și Emil Boc, primarul Clujului, cu toba, la fel ca la Ostrava.

epa07517324 (L to R) Mihaela Buzarnescu, Simona Halep and Florin Segarceanu, headcoach of Romania pose prior to the Fed Cup World Group, Semi Final between France and Romania, in Rouen, France, 20 April 2019. EPA-EFE/CHRISTOPHE PETIT TESSON
epa07517325 (L to R) Mihaela Buzarnescu, Simona Halep and Florin Segarceanu, headcoach of Romania pose prior to the Fed Cup World Group, Semi Final between France and Romania, in Rouen, France, 20 April 2019. EPA-EFE/CHRISTOPHE PETIT TESSON

FOTO: EPA

epa07517322 Caroline Garcia of France shakes hands with Simona Halep of Romania during the anthem ceremony prior to the Fed Cup World Group, Semi Final between France and Romania, in Rouen, France, 20 April 2019. EPA-EFE/CHRISTOPHE PETIT TESSON

Foto: EPA

Actualizare 20 aprilie, ora 8.00. La casele de pariuri, Halep este mare favorită, cota 1,23 la victorie, față de cota 4,25 - cât are Mladenovic. Românca are un raport de victorii - înfrângeri 20-9 în Fed Cup, debutând pentru România în 2010. Același raport pentru Mladenovic, care însă a jucat prima oară pentru Franța în 2012.Campioana en-titre de la Roland Garros este condusă cu 3-2 de ”Kiki” la general. Ultimul loc duel, în 2017, la Mastersul de la Madrid. A fost singura partidă directă disputată pe zgură.

Directele Halep - Mladenovic

2017Madrid MastersFClaySimona HalepKristina Mladenovic7-5 6-7(5) 6-2
2017Indian Wells MastersR32HardKristina MladenovicSimona Halep6-3 6-3
2015Cincinnati MastersR32HardSimona HalepKristina Mladenovic7-5 5-7 6-4
2015BirminghamQFGrassKristina MladenovicSimona Halep2-6 6-0 7-6(4)
2014ParisR32HardKristina MladenovicSimona Halep7-6(1) 6-4

În mod normal, România ar trebui să treacă în avantaj după primul joc. Deținătoarea trofeului de la Roland Garros se simte ca pește-n apă pe suprafața roșie, deși statistica n-o ajută contra Kristinei Mladenovic.”Chiar mi-am dorit să joc prima. Voi intra pe teren decisă să dau totul. Voi avea în față o adversară puternică. Mă aștept la un public zgomotos, care își va încuraja favoritele, dar corect. Am emoţii, dar este normal şi este bine, pentru că sunt destul de concentrată şi pusă pe treabă. Îmi doresc tare mult să câştig cele două puncte, dar am încredere şi în celelalte fete. Nu contează scorul, contează să câştigăm”, a punctat, vineri, Simona Halep.

Dobre contra Bajin

La Rouen, Simona îi are alături pe Daniel Dobre, Vasile Antonescu și pe Theo Cercel, cei care îi alcătuiesc echipa tehnică. Și Kristina Mladenovic a beneficiat, pe toată durata întregii săptămâni, de sfaturile antrenorului. De curând, franțuzoaica a intrat pe mâna vestitului technician Sascha Bajin, cel care a făcut-o lider WTA pe japoneza Naomi Osaka. Mladenovic, preferată ca racheta numărul 2 în echipa Franței unei specialiste a jocului pe zgură - Alize Cornet, are ca principală armă serviciul, adoră suprafețele rapide și nu îi plac schimburile lungi. Sportiva are o și dimensiune mondenă, intens speculată de media: este iubita austriacului Dominic Thiem, 25 de ani, numărul 5 ATP. Rivala Simonei are o clasare excelentă la dublu, fiind pe locul 3 mondial.

Nebuloasele din meciul 2

În meciul 2 de la Rouen, tot sâmbătă, Mihaela Buzărnescu, racheta numărul 2 a României, va fi testată de Caroline ”Caro” Garcia, liderul din teren al Franței. Teoretic, jocul va începe la ora 16.30. La 25 de ani, Caroline Garcia ocupă locul 21 mondial la simplu. Cu 5 ani mai în vârstă, Mihaela Buzărnescu este pe locul 30 WTA. Cele două nu s-au mai înfruntat niciodată în circuitul feminin, iar detaliul asigură suspansul partidei. ”Mă aştept la un meci destul de ciudat, Garcia este o jucătoare foarte agresivă”, a comentat ”Miki”.Alegerea Mihaelei Buzărnescu n-a fost ușoară, fiind preferată Irinei Begu, măcar în prima zi. Căpitanul nejucător Florin Segărceanu și-a explicat motivele: ”A fost o alegere grea, dar Buzărnescu a jucat bine în ultimele meciuri, așa că este pregătită. În privința publicului, cred că va fi puțin diferit față de experiența de la Ostrava. Cehii au fost foarte fair-play”.

Fetele, cochetele

La dineu oficial de joi seară, unde fetele noastre au fost sexy și zâmbitoare, MTS, care a tăiat finanțarea FRT de doi ani, a fost reprezentantă de directorul Daniel Jianu și de consilierul Andrei Nourescu. Cei doi sunt cazați în același hotel cu delegația tricoloră. Deplasarea lui Bogdan Matei, ministrul sportului, în Franța n-a fost aprobată de premierul Viorica Dăncilă. Matei a fost ”oprit la bază” de rațiuni ce au legătură cu turbulențele politice din țară. La Rouen este așteptat și magnatul Ion Țiriac, însă ”geamănul” său, Ilie Năstase, va absenta. ”Nasty” este în campanie electorală, la Timișoara. România va avea o galerie de câteva sute de persoane.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cătălin Cherecheș INSTANT NADLAC EXTRADARE CHERECHES 04 INQUAM Photos Cornel Putan
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Cleopatra si Pavel Stratan
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
POLITIC
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
15:00
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu încheie la UDMR prima zi de discuții
Ultimele știri
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
15:54
BNR menține dobânda de politică monetară la 6,50% pe an. Ce se întâmplă cu creditele și depozitele românilor
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește