Adrian Stoica (60 de ani), şeful Federaţiei Române de Gimnastică (FRG), dar şi preşedinte al comisiei tehnice masculine din cadrul Federaţiei Internaţionale, ţinteşte, mai nou, şefia Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (FIG).

Adrian Stoica şi-a făcut deja un plan bine pus la punct. “M-am gândit bine. Alegerile vor fi peste doi ani şi am decis să îmi depun candidatura pentru funcţia de preşedinte, ţinând cont că am acumulat deja o experienţă la nivel internaţional, ca şef al Comisiei Tehnice masculine”, a precizat Adrian Stoica pentru Libertatea. În cazul în care va fi ales în funcţia de conducător al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, Stoica ar fi a doua persoană din sportul românesc care ar ocupa fotoliul de preşedinte al unei federaţii internaţionale olimpice, după Marius Vizer, care deţine şefia Federaţiei Internaţionale de Judo.

Hagi și Gică Popescu, umiliți pe Arena Națională! Scene incredibile, Gică a fost elegant: "N-am o problemă"
PARTENERI - GSP.RO
Hagi și Gică Popescu, umiliți pe Arena Națională! Scene incredibile, Gică a fost elegant: "N-am o problemă"
Ramona Olaru a divulgat SECRETUL Mykonosului. Ce fac româncele când vin miliardari cu iahtul acolo: ”Da, asta se întâmplă”
Playtech.ro

Moştenitorul fără chip. O avere de 200.000 de lei a fost găsită ascunsă în casa unui bărbat din Galaţi, care a murit singur. Prietenii spun că avea o fată dintr-o legătură extraconjugală
Observatornews.ro

Horoscop 15 iunie 2021. Racii nu au acces la anumiți oameni, dar nici dacă ar avea, nu le-ar folosi la nimic
HOROSCOP

Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Știrileprotv.ro
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
PUBLICITATE