Tricolorele au făcut parte din Grupa 4 a calificărilor, alături de Bosnia-Herțegovina, Irlanda și Grecia. Partidele din cadrul acestei grupe au fost găzduite de Bosnia-Herțegovina și s-au desfășurat în perioada 24-30 septembrie.
România a obținut o remiză, scor 1-1, cu selecționata similară a Greciei și a pierdut partidele cu Irlanda, 0-2, și cu Bosnia–Herțegovina, 0-1. Junioarele pregătite de Alina Moraru s-au clasat pe locul al treilea în grupă, în fața Greciei, datorită clasamentului fair-play (doar două cartonașe galbene primite, față de cele trei ale Greciei), acestea având linie de clasament identică în această ierarhie.
Tricolorele au fost nevoite să aștepte o lună de zile, până pe 29 octombrie, când s-au încheiat meciurile din toate grupele de calificare, pentru a afla dacă se află printre cele mai bune cinci ocupante ale locurilor 3. Astfel, echipa României a obținut calificarea la Turul de Elită, ultimul premergător Campionatului European. Slovenia, Israel, Turcia și Azerbaijan sunt celelalte selecționate de pe locurile trei care mai au o șansă de a merge la turneul final.
Tragerea la sorți pentru runda de elită va avea loc vineri, 24 noiembrie 2017, la Nyon. Meciurile din acest tur vor avea loc în primăvara lui 2018, în timp ce turneul final este programat în perioada 9-21 mai 2018, în Lituania.
Duminică s-a calificat la Turul de Elită și selecționata de juniori U17.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Delir la concertul aniversar Iris! Dan Bittman a dat botezul noii trupe cântând alături de cei lângă care s-a lansat