Prima țară din acest traseu va fi Letonia, trofeul urmând să poposească la Riga pe 2 și 3 aprilie. Riga a fost una dintre gazdele FIBA EuroBasket 2015.
Actualul trofeu, aflat la a treia sa versiune, este denumit după fostul președinte FIBA Europe și vicepreședinte FIBA, Nikolai Semașko, și a fost prezentat oficial la tragerea la sorți pentru FIBA EuroBasket 2017, în noiembrie 2016. Trofeul păstrează aceeași formă ca la precedenta sa versiune, dar aceasta a fost creată în concordanță cu celelalte trofee continentale FIBA, care vor fi de asemenea decernate în 2017, în Africa, America și Asia, menționează FIBA.
Trofeul este programat să fie în România pe 14 și 15 iulie, însă numai în perioada premergătoare se vor cunoaște locurile în care va ajunge.
Meciurile din Grupa C a Campionatului European de baschet masculin – EuroBasket 2017 vor avea loc la Cluj-Napoca, în Sala Polivalentă, în perioada 1-7 septembrie, cu participarea echipelor României, Croației, Cehiei, Spaniei (campioana europeană en titre), Muntenegrului și Ungariei.
Trofeul FIBA EuroBasket 2017 începe un periplu european care îl va aduce și în România, în perioada 14-15 iunie
Programul FIBA EuroBasket 2017 Trophy Tour
02/04-03/04 Letonia
07/04-08/04 Islanda
21/04-23/04 Muntenegru
28/04-01/05 Ucraina
06/05-07/05 Polonia
12/05-14/05 Marea Britanie
24/05-26/05 Belgia
29/05-04/06 Turcia
06/06-08/06 Ungaria
10/06-11/06 Slovenia
16/06-18/06 Lituania
21/06 Franța
24/06-25/06 Spania
08/07-10/07 Croația
14/07-15/07 România
20/07-21/07 Italia
21/07-22/07 Finlanda
27/07-30/07 Rusia
06/08-08/08 Cehia
11/08-12/08 Serbia
13/08-14/08 Georgia
18/08-19/08 Germania
19/08-20/08 Israel
23/08-25/08 Grecia
28/08-30/08 Turcia