Viitorul a avut o posesie superioară, și-a creat ocazii, reușind să fructifice două dintre acestea și, cu excepția unei lovituri libere periculoase din finalul primei reprize, Jagiellonia nu a găsit nici o soluție pe faza ofensivă, informează fcviitorul.ro.
Viitorul a deschis scorul în min. 6, prin Cicâldău, care a marcat cu un șut din interiorul careului după o pasă a lui Vînă. Ianis Hagi a fost aproape de gol în min.52, dar șutul său periculos de la 25 m a fost respins cu greu în corner de portar.
Căpitanul Viitorului avea să înscrie însă în min.61, cu un șut de la 8m puțin lateral. Ar fi putut fi chiar 3-0 în min.72, când Ganea l-a lobat pe portar după o fază superbă de atac, dar mingea a fost respinsă în extremis de un fundaș.
Au evoluat formațiile:
FC Viitorul (manager Gheorghe Hagi): Tordai (46 Cojocaru) – Căpușă (81 Ghiță), Mladen, Hodorogea (81 Țîru), Ganea (87 Pop) – Cicâldău, Băluță (81 De Nooijer), Vînă (81 Casap) – Lima (46 Mățan), Chițu (81 Voduț), I. Hagi (81 Drăguș, 87 Pitu).
Jagiellonia (Ireneusz Mamrot): Pawelek – Wojcicki, Runje, Mitrovic, Guilherme – Szymonowicz, Romanchuk, Swiderski – Frankowski, Pospisil, Sekulski. Au mai intrat: Wasiluk, Lazarevic, Kwiecien, Grzyb, Sheridan, Burliga, Bida, Nawrocki.
Meciuri disputate de FC Viitorul în cantonamentul din Antalya:
– 14 ianuarie: FC Viitorul – Galatasaray Istanbul 0-2
-15 ianuarie: FC Viitorul – Skenderbeu 1-1 (Gavra)
– 18 ianuarie: FC Viitorul – Grasshoppers Zurich 1-1 (I. Hagi)
– 18 ianuarie: FC Viitorul – Luch Vladivostok 4-2 (Drăguș 2, Gavra, Pitu)
– 22 ianuarie: FC Viitorul – Kapaz (Azerbaidjan) 1-1 (Gavra)
– 22 ianuarie: FC Viitorul – FC Rostov (Rusia) 1-1 (Mailson Lima)
– 25 ianuarie: FC Viitorul – Cernomorets Odessa (Ucraina) 2-1
– 25 ianuarie: FC Viitorul – Jagiellonia (Polonia) 2-0 (Cicâldău, I. Hagi)
FC Viitorul va disputa primul meci oficial din 2018 în 2 februarie (ora 20.45), când va întâlni, pe teren propriu, în etapa a 23-a din Liga 1 Betano, pe Astra Giurgiu.