Pe canicula, politicienii continua sa se-mbete cu apa rece a sondajului IMAS publicat saptamana trecuta, dar efectuat in perioada 10-19 iunie. Adica atunci cand erau in curs alegerile locale, iar electoratul isi exprima la urne optiunile ? cel mai exact sondaj posibil. Dupa cum se stie, IMAS salta PD-L la 40%, in timp ce la scrutin a scos abia vreo 28%. Interesant, procentul stabilit de IMAS pentru PSD este cvasiidentic cu acela de la scrutin. In alta ordine de idei, dincolo de posibile paralele cu alegerile locale, presedintele Traian Basescu e creditat cu 45% pentru prezidentiale (desi alta recenta evaluare il coborase, alarmant, la 30%), iar Sorin Oprescu, pentru aceeasi tinta, cu 40%. S.a.m.d.

Sondajul da senzatia ca a fost comandat de PSD. Nu neaparat pentru ca director la IMAS a fost Alin Teodorescu, care, presupun, a ramas actionar important acolo. Se stie, in Romania, adesea, cine plateste un sondaj cam contureaza si rezultatele. Stranie pare graba cu care liderii PD-L s-au si impaunat cu aprecierile din sondaj, fara sa-si dea seama ca acestea nu fac decat sa irite electoratul, care tocmai fusese la urne si stia scorurile alegerilor.
Cui serveste o reactie publica negativa la adresa democrat-liberalilor? Ghici, ciuperca… Intr-o situatie nu chiar placuta e si Sorin Oprescu, care mai ca nu a jurat pe cruce ca in nici un caz nu va renunta la primarie, spre a ocupa sau candida (vezi cazurile Ciorbea si Basescu) la alte inalte functii in stat. O precizare a primarului general pentru electoratul care tocmai l-a instalat s-ar fi impus.

Una peste alta – dincolo de elastica marja de eroare – sondajul cu pricina pare sa deschida de pe acum seria de aproximatii, daca nu de intoxicari, cu care institutele respective se prea joaca in preajma evenimentelor electorale cu mare miza.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.