Atacatorii au intrat în locuinţa victimelor, vineri dimineaţă şi au ucis cinci femei, patru bărbaţi şi două fetiţe, iar apoi au plecat pe jos, pentru a evita autorităţile.
O altă fetiță, în vârstă de 4 ani, care a fost rănită în atac, a alertat autoritățile după ce a mers aproape o oră până în localitatea vecină, El Potrero, ca să ceară ajutor. Printre supraviețuitorii măcelului se află și o altă fetiță de șase ani. Cele două au răni la nivelul pieptului şi stomacului și au fost transportate la un spital în apropiere de Tehuacan.
Vicente Lopez de la Vega, primar al oraşului Coxcatlan, a declarat că nu se ştie dacă execuţia a avut loc din cauza unor certuri familiale sau este opera unei bande de crimă organizată. „Alte două minore grav rănite au fost transportate la un spital din regiune”, a declarat primarul.
Potrivit autorităților, martorii au reușit să identifice doi agresori. Unul dintre ei ar fi violat în urmă cu nouă ani una dintre femeile asasinate, cu care ar fi avut un copil.
„Atacatorii au venit pe jos la locul unde se afla familia și au deschis focul”, au precizat autoritățile judiciare din statul Puebla.
Victimele ar fi fost atacate în interiorul unei locuințe, conform unei surse din cadrul autorităților locale, însă media au indicat că trupurile neînsuflețite au fost descoperite în diferite locuri.
Nivelul de violenţă din statul mexican Puebla a crescut în ultimii ani. Rata de violenţe din acest an ar putea fi cea mai ridicată din 2012, în condiţiile în care s-au înregistrat 216 crime în primele patru luni ale anului, potrivit datelor oficiale.