„Absolut toate revoltele noastre de-o viață împotriva lui Ceaușescu și a tuturor micilor dictatori «care ne călăresc »”. Reportaj despre Lia și Dan Perjovschi
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cine are o Revoluție, o Piață a Universității, o Roșie Montană, un #rezist în venă și vrea să nu dea în bâlbâială, după modelul Nicușor Dan, își vede cu ochii libertatea câștigată. E acolo, la ARCUB - București, Hanul Gabroveni, agățată pe pereți, pusă în dosare, desenată pe tricouri, prinsă cu cârlige. Ai nevoie să ți se confirme că ești sănătos la cap? Fă-ți un bine, mergi la „DRAFT pentru o retrospectivă comună”, expoziția Liei și a lui Dan Perjovschi și vezi-ți viața în stradă și retrăiește-ți serotonina din creierul de revoltat. Du-te! Uite de aia, să vezi doi artiști care întâi au luat Premiul FUNDAȚIEI CULTURALE EUROPENE ECF AMSTERDAM, iar apoi au fost evacuați din atelierul lor, din București. Du-te! Hărțile cognitive ale Liei îți spun cum puteai să te duci dracului cu mintea ta cu tot. Desenele lui Dan îți arată cum orice Dumnezeu are umor.
Cuprins:
Lia / Happeninguri și Hărți cognitive. „Suntem parte dintr-un univers inteligent, care ne dă înapoi ce-i dăm” (după Lem-Solaris)
Începe cu Lia expoziția. Vezi happeningurile ei. Unul e simplu. Approach, 1997. Stradă. Zi. Lia se ia după oameni. Îi urmează, merge în ritm cu ei. Niciunul nu intră în vorbă cu ea. Fiecare vrea să scape de ea, „umbra lui”. În 1997, Lia vorbea, devenind „umbră”, de sălbăticia în care trăiam, nu eram deschiși să ne acceptăm aproapele. Nu-l doream pe străin. Nu suntem și acum așa? Nu ne inventăm și acum primejdiile?
Alt happening e ceva mai stil „Nicușor Dan”. Lia dă sfară unora ce stau în cerc. Hai, fiecare „întindeți-vă” influența și gândirea. Colaborați, a fi împreună înseamnă să-ți vezi lungul nasului, dar și (sforile) limitele celuilalt. Întâmplarea la care-i provoacă Lia se transformă în rupere. Colaborarea n-a câștigat. Dar eșecul se vede în final într-un uriaș ghem, o îmbârligătură, gen președintele României.
De aceste îmbârligături ale minții se leagă hărțile cognitive. Ce-a făcut Lia? Arheologie a cunoașterii. Ce-a fost înainte de mine? Cum cunoaștem realitatea? Cum făceam asta înainte de 1960, anii în care ea s-a născut? Nu știu! Vreau să aflu. Cum cunoaștem realitatea pe vremea comunismului? Dar a tranziției? Dar astăzi? Cum? Cum?
Realizate manual, combinând scrisul mărunt, dens, cu linii, săgeți și decupaje, aceste lucrări seamănă cu schemele logice ale unui creier suprasolicitat care încearcă cu disperare să pună ordine în avalanșa de informație din secolul al XXI-lea.
Lia organizează geopolitica, istoria artei, crizele climatice, teoriile conspirației, mass-media și noile tehnologii în conexiuni vizuale logice.
O hartă mentală semnată de Lia te obligă să vezi cum o decizie politică dintr-un colț al lumii se leagă direct de prețul culturii de consum sau de alienarea individului în era algoritmilor.
Nu avem o plictiseală de „dezvoltare personală”, ci o hartă a curiozității și a cunoașterii. Curiozitatea e transpusă în artă, cunoașterea în hărți, documente, trasee. Lia nu este manager, nu-ți trasează direcțiile, nu te învață ce să faci cu creierul tău. Lia te urmează ca un duh jucăuș în mintea ta ghem. De altfel, aici Lia a rămas cea din Approach, 1997. Te urmează, merge-n ritm cu tine.
Lucrările ei, dacă vrei să intri în jocul propriilor acrobații, transformă spectatorul pasiv într-un cercetător. Ele îți dau senzația că, deși lumea este infinit de complicată și adesea de neînțeles, prin analiză, curiozitate și refuzul de a înghiți informația de-a gata, putem păstra controlul asupra propriei gândiri. Hărțile ei mentale nu sunt doar artă; sunt un ghid de rezistență intelectuală.
Lia nu-i naivă, se așteaptă de la tine să deslușești ce-i cu harta sau să dai cu parul.
Dan / „Omuleți verzi” pe pereți și protest continuu. De la Reșița la New York
Dan e mereu pe stradă, pe schelele galeriilor, în gazeta „22”, la „Facem spital”, la „Mitza Biciclista” în vitrină. Pe el „nu-l faci”, „nu-l aburești”, nici nu are timp de de-astea. Mintea lui e exersată în stradă. Împreună cu Lia a fost la tot ce a mișcat pentru libertate. Ochiul lui exersat știe ce „căpățână” ai pe umeri, doar, nu-i așa, a văzut atâtea căpățâni la proteste. Unele drepte, spre cer, altele dubioase, cu nasul în pământ. Desenează de-o viață căpățâni, capete. Și mare lucru, la 60 și ceva de ani, desenează „de capul lui”. E liber. Orice ar face. Cine are o Revoluție, o Piață a Universității, o Roșie Montană, un #rezist în venă nu poate da în bâlbâială, pare că zice Dan. Pentru că altfel ești de râsul propriei tale căpățâni, vai de tine.
Totul a-nceput când, în tiranie, un coleg i-a desenat mustăți lui Ceaușescu, în cartea lui Dan. Dan a rupt poza lui Ceaușescu. Profa lui l-a văzut. L-a turnat directorului. Directorul l-a turnat inspectorului. Inspectorul l-a dat afară din liceu. Dar șeful inspectorului s-a speriat că aude Ceaușescu și s-ar putea și el s-o pățească. Așa că l-a integrat pe Dan la liceu și i-a dat pedeapsa mare: să stea în bibliotecă. Marea lui bucurie: și-a făcut o cultură strașnică.
De atunci desenează capete fără chip. Căpățâni, adică, în care tot omul se poate identifica, chiar și Ceaușescu, Trump, Dan.
Omuleții lui? Personajele sale sunt siluete generice, asexuate, sunt „albe” pentru că desenează cu marker negru pe pereți albi. Engleza omuleților e „de McDonald’s”: Pentru a asigura un impact global instant, Dan folosește engleza reclamelor sau a filmelor, adăugând cuvinte-ancoră din limbile țărilor în care expune.
Colecții
În timp ce hărțile mentale ale Liei Perjovschi te obligă la o rigoare aproape științifică, cealaltă jumătate a expoziției *„DRAFT pentru o retrospectivă comună”* de la ARCUB te aruncă direct în miezul unui tăvălug vizual. Dan Perjovschi expune o latură mai puțin cunoscută publicului larg, dar care îi definește profund obsesia de a documenta lumea: ipostaza de colecționar de mărunțișuri cotidiene, de arhivist al absurdului global și al kitsch-ului estetic.
Intrând în secțiunea dedicată colecțiilor sale minore, înțelegi imediat subtitlul manifestului lor: *„Sîntem analogi cu ChatGPT”*. Înainte ca algoritmii să adune și să clasifice imagini de pe internet, Dan Perjovschi făcea exact același lucru, dar manual, cu foarfeca, reportofonul sau camera foto. Este o practică ale cărei rădăcini coboară adânc în obsesia românească din vremea lui Ceaușescu – aceea de a strânge și a tezauriza orice, din teama că mâine nu se va mai găsi. Doar că, în mâinile lui Dan, această manie a supraviețuirii prin acumulare a devenit artă pură a decupajului și a ironiei.
Timpul din pliantele de avion și arta din hoteluri
Una dintre seriile de imagini din expoziție ascunde o poveste aproape ritualică. Călătorind pe toate continentele pentru a desena pe pereții marilor muzee, Dan a transformat zborurile și nopțile petrecute la hotel în microlaboratoare antropologice.
Colecția de ceasuri de lux:
Răsfoind obsesiv revistele și pliantele publicitare primite la bordul avioanelor, artistul a decupat pagini întregi cu ceasuri de mii de euro. Expuse în masă, aceste imagini cu cadrane perfecte și opulente devin o satiră violentă la adresa poftelor consumeriste, dar și o măsurătoare absurdă a timpului petrecut între două zboruri.
Arta din hotelurile unde a dormit: oriunde s-a cazat în lume – de la hosteluri obscure până la hoteluri de lanț – Dan Perjovschi a fotografiat „arta” agățată pe pereții camerelor. Tablouri cu peisaje generice, reproduceri ieftine, naturi moarte impersonale. Această colecție chestionează brutal noțiunea de estetică: ce înseamnă „frumosul” de masă, cel menit să decoreze pereții fără să deranjeze pe nimeni, în contrast cu desenele sale incisive care urlă de pe pereții muzeelor?
Poze cu tricolorul și goana după busturi de scriitori
O altă zonă de un umor mușcător, dar îmbibată de melancolie și critică socială, este cea dedicată patriotismului de fațadă și identității naționale românești.
Aici găsim o panoplie de fotografii strânse sub o tematică clară: tricolorul românesc și statuile-bust de scriitori.
Dan Perjovschi vânează cu aparatul foto ipostazele absurde în care apare steagul național în spațiul public românesc: înfășurat pe stâlpi de electricitate, vopsit pe coșuri de gunoi, pe borduri sau pe garduri degradate. Tricolorul devine un element de decor urban care își pierde solemnitatea și cade în derizoriu.
Alături, imaginile cu busturile scriitorilor clasici, uitate pe te miri unde, completează acest peisaj al memoriei cultural-naționale încremenite în proiect. Este o documentare fină a modului în care românul încearcă să își afirme identitatea prin monumente dubioase și naționalism de paradă.
Adevărata cheie de lectură a acestor colecții rezidă în transformarea conceptuală a unei traume colective. Generația crescută sub dictatură își amintește obsesia părinților de a aduna reviste Neckermann, ambalaje de săpunuri străine, pachete goane de țigări sau sticle de suc din Vest. În comunism, a strânge însemna a deține o fărâmă de libertate sau utilitate viitoare.
Dan Perjovschi ia această mecanică a acumulării compulsive și o curăță de utilitate, lăsând la vedere doar conceptul. El nu strânge obiecte scumpe, ci „colecții minore”. Decupajul din reviste nu mai este un hobby din lipsă de altceva, ci devine o metodă de editare a realității.
Acest colaj uriaș de la ARCUB, format din mii de fragmente foto, decupaje, ceasuri din avioane și kitsch autohton, nu face altceva decât să reasambleze estetic gunoiul nostru de fiecare zi.
Povestea lor de dragoste și talent. Transcriere a unui panou din expoziție:
„ne-am născut la sibiu în același an. ne-am cunoscut la 10 ani.
ne-am căsătorit la 22. revoluția ne-a prins la 28. expoziția asta celebrează peste 40 de ani de carieră artistică.
la finalul anilor '80, în plină dictatură, făceam mail art și acțiuni care nu știam că se numesc performance. n-am făcut niciodată ce a vrut regimul. acum facem de toate. sîntem hibrizi și atipici. sîntem analogi cu chatgpt.
am fost pe stradă la revoluție și la (mai) toate protestele pentru o societate democratică de după.
eu desenez actualitatea politică și socială direct pe pereții instituțiilor de artă din toată lumea. lia creează platforme/instituții-instalații complexe de cunoaștere și educație: muzeul cunoașterii, kitul de supraviețuire, arhiva de artă contemporană, centrul de analiză a artei.
eu sînt jurnalist. lia, cercetătoare. eu cu ziarele, lia cu cărțile.
lia face și activează arhive. eu acumulez colecții minore.
lia e it-j (information & text jockey). eu mă infiltrez ca apa, cu desene pe tricouri, cărți, ziduri, ferestre, social media, coloane, coridoare etc.
lia fotografiază și downloadează. eu public.
de peste 40 de ani încercăm să ne implicăm și să sprijinim inițiative sincere, serioase, din eforie în târgu mureș, din slănic moldova în roșia montană, din marsilia în stuttgart, din heraklion în jakobstadt, din jakarta la cuny și de la sibiu la academia de vară din salzburg, prin reșița și petrila, herculane și hosman.
cînd lucrurile au început să meargă aiurea ne-am retras în dizidență
(de la dizzy - amețit în engleză) sau le-am boicotat cu totul.
nu am pus niciodată piciorul în mnac-ul din palatul parlamentului.
nu facem (art) safari.
am făcut tot ce am putut în contextul dat.”
Și uite-i pe Lia și Dan Perjovschi vorbind despre Laboratorul lor de creație/ TVR „Intrare liberă”
<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/804jd6TpXKc?si=XHIizBel1SkGBR97" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share" referrerpolicy="strict-origin-when-cross-origin" allowfullscreen></iframe>
Atenție! Acest text este o interpretare personală. Nu seamănă cu toate intențiile autorilor și nici cu interpretările vizitatorilor. Așa că vă invit să vizitați expoziția:
LIA ȘI DAN PERJOVSCHI. DRAFT PENTRU O RETROSPECTIVĂ COMUNĂ/ ARCUB, Hanul Gabroveni, București, până pe 30 august
