Un martor ocular a declarat pentru Associated Press că mulțimea a luat cu forța victimele din custodia poliției, după ce acestea au fost reținute în cartierul Canapé-Vert din Port-au-Prince, și a început să le bată și să le lovească cu pietre, apoi au aruncat în ele cu cauciucuri, au turnat benzină și le-au dat foc.

Sute de curioși s-au adunat la fața locului, unde reporterul AP a văzut 13 cadavre incendiate.

Într-o declarație postată pe Facebook, poliția națională haitiană a declarat că ofițerii săi au interceptat un grup de presupuși contrabandiști care călătoreau într-un microbuz, dar că, ulterior, mai mult de 12 dintre aceștia au fost, „din păcate, linșați de către civili”.

Incidentul are loc într-o perioadă de criză socială, politică și umanitară în Haiti, despre care Consiliul de Securitate al ONU urmează să discute.

În doar șase zile, între 14 și 19 aprilie, aproape 70 de persoane au fost ucise în confruntările dintre bandele din cel mai mare cartier rău famat din Port-au-Prince, Cité Soleil, potrivit Biroului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare.

Pacienții unui spital din Prahova, pe cale să fie externați forțat: „96% sunt imobilizați, mulți dintre ei nu au casă sau familie”
Recomandări
Pacienții unui spital din Prahova, pe cale să fie externați forțat: „96% sunt imobilizați, mulți dintre ei nu au casă sau familie”

Aproximativ 40 dintre cei morți au fost împușcați sau înjunghiați, iar cel puțin doi erau copii.

În urmă cu o lună, ONU a cerut desfășurarea unei „forțe internaționale de sprijin specializat” în Haiti, după ce peste 530 de persoane au fost ucise în primele săptămâni ale acestui an și au fost închise mai multe clinici și școli.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.