Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis Nababul, este considerat cel mai bogat român din istorie. A fost în două rânduri primar al Capitalei, prim-ministru, președinte al Senatului. Până când a murit, în 1913, la 81 de ani, a agonisit 17 munți și 24 de moșii, 6 case, 7 vii și 4 terenuri intravilane. A avut opt copii, șase băieți și două fete, însă doi dintre fiii săi au murit la 4 și, respectiv, 5 ani.
România poate să recupereze din telefoanele vechi, computerele stricate și becurile arse două tone de metale rare pe an, esențiale pentru tehnologiile moderne, arată o analiză a Asociației Environ. Neodim, ytriu, europiu, terbiu sau gadoliniu, dacă am recicla o tonă de telefoane, am obține 3,3 kilograme de astfel de materiale prețioase. În 2023 s-au cumpărat din străinătate 557 de kilograme de scandiu și ytriu.
Sile Cămătaru, alias Vasile Balint, a obținut o primă hotărâre de liberare condiționată de la Judecătoria Sectorului 5, dar trebuie să îi convingă și pe magistrații de la Tribunalul București. El regretă toate faptele pe care le-a săvârșit, nu contestă condamnările pe care le-a primit și a promis că nu se va mai reîntoarce la pușcărie. Instanța a remarcat și că pe parcursul execuțional acesta a dat dovezi de îndreptare.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_e896cf599036e90a0d95f14487b78ce2.jpg)
După alegerile prezidențiale, potopul: Guvernul a amânat după vot deciziile legate de marile probleme economice. Situația deficitului bugetar, reducerile de cheltuieli, creșterile de taxe, majorările de prețuri la energie și cele la polițele RCA pentru șoferi se rediscută din iunie. Țara noastră a terminat 2024 cu un deficit bugetar de 9,28%, mai mare decât cel consemnat în plină pandemie.
Rețelele sociale recomandă accesul de la vârsta de 13 ani, bazându-se pe date legate de dezvoltarea emoțională și capacitatea cognitivă. Psiholoaga Cătălina Popoviciu arată în Libertatea.ro că este esențial ca tinerii să învețe cum să identifice informații false sau manipulatoare, cum să-și protejeze datele personale și cum să reacționeze atunci când se confruntă cu riscuri online.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_53649855612d3950d1e02adc07a1521f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a8c5068b5aeff44bef64c4144b439753.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d0d2df7efac87591de2d14f75b9b6a1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_9d70744d0422387accc66bd18b5b578b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bd9a2e18f8c72a4f62e2aad89915e734.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6b6f73ab11a222ccba7714bea504e61e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_eddfd847bb6192f697cf8948d00a0d1e.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_0c13620b16caa81219a8c27f900f78a6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5d2229c288894db3f7f11885385c05af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_6b1ce88bbae6899943a0ca31c637fc01.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_7d801695e1dc5b2f04426ce704f18536.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_c1743725c299b5254522b3ba850ff143.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_adefb541317cd5d36aa18812b7d2aa25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_2ecb1b726dedc8621e1785911b667ff8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_20345c06a16d009c6474651f9de63022.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bb6de6fad1529cac241cd2dc6232993b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_0867b6a6c7c9a59cf75e56327da267b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_978826d10f3de15ef40965f89ea52d28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_f0043471cb62e9e6232688064574dfe5.jpg)
Totogogi 26.04.2025, 06:59
Da, guvernul antiromânesc, face o fabrică de reciclare, îl pune pe un nepot patron și hai sa îi dăm comori de recuperat, să nu fim rai, needucați și neecologisti. Bine spus comori, greșit patron, corect baron.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.