Trei cercetători de la Universitatea din Oxford au cerut unui număr de tineri adulți, cu vârste între 22 și 34 de ani, să își identifice degetul de la picior care le era atins când aveau ochii închiși. Uimitor a fost faptul că numai degetele mare și mic, identificate în proporție de 94%, nu au pus probleme.
Al doilea, al treilea și al patrulea deget erau recunoscute doar în proporție de 57%. Rezultatele au fost și mai slabe când au fost atinse degetele de la piciorul stâng al unui dreptaci și invers.
Potrivit cercetătorilor, această incapacitate a creierului de a recunoaște propriii stimuli s-ar explica prin faptul că degetele de la picioare sunt mai puțin folosite decât cele de la mâini, oamenii nefăcând apel niciodată la motricitatea lor fină.
Ca rezultat, creierul percepe degetele de la picioare mai degrabă în bloc decât separat.
Conform doctorului Nela Cicmil de la departamentul de fiziologie, anatomie și genetică al universității britanice menționate, acest studiu demonstrează că sistemul nervos își poate modifica organizarea în funcție de lucrurile învățate și experiență, contribuind la o mai bună înțelegere a mecanismelor cerebrale care duc la erori simple ale reprezentărilor corpului.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.