Programul muzical al serii a cuprins Anotimpurile de Antonio Vivaldi şi Cele patru anotimpuri de Astor Piazzola. Concertul de pe 25 octombrie a strâns aproximativ 70.000 de euro pentru susţinerea unei noi generaţii de tineri talentaţi aflaţi în imposibilitatea materială de a-şi dezvolta potenţialul artistic.
La eveniment au participat Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare, Principele Radu şi Principele Nicolae ai României. Fondurile strânse din sponsorizări, vânzare de bilete şi donaţii la concertul din acest an vor sprijini în 2013 programul naţional Tinere Talente, prin care Fundaţia oferă burse de studiu, mentorat şi oportunităţi de promovare celor mai promiţători tineri artişti români din domeniul muzicii clasice şi al artelor plastice, aflaţi la început de carieră.
„Proiectul Tinere Talente este un model în societate. El arată că fiecare dintre noi poate schimba destine. Prin puterea exemplului, programele susţinute de Fundaţia Principesa Margareta a României sprijină dezvoltarea României. Fundaţia continuă tradiţia strămoşilor mei în educaţie şi cultură”, a declarat Alteţa Sa Regală, Principesa Margareta a României. Anul acesta Fundaţia Principesa Margareta a României a oferit 28 de burse de studiu, în valoare de 2.000 de euro fiecare, pentru 14 muzicieni şi 14 artişti plastici.