Un grav accident de circulație s-a produs în această seară pe DN 5 București – Giurgiu, în localitatea ilfoveană 1 Decembrie. Un bărbat a fost ucis de o mașină Dacia 1300 Break într-o porțiune de drum neiluminată și marcată cu dublă linie continuă.
Din primele informații furnizate de polițiștii de la Brigada Rutieră Ilfov, se pare că bărbatul de 45-50 de ani, cu identitatea necunoscută, s-a angajat în traversarea Drmunului Național și a fost lovit în plin de autoturismul Dacia 1300 Break. Impactul a fost atât de puternic încât victima a decedat pe loc.
   
Mașina implicată în accident a fost găsită la aproximativ 150 de metri de locul impactului, pe carosabil nefiind identificată nici o urmă de frânare.
Circulația pe DN5 s-a desfășurat cu dificultate în zona localității 1 Decembrie aproximativ doua ore, până la terminarea cercetărilor la fața locului. Bărbatul neidentificat a fost transportat la sediul INML, iar soferul implicat în accident a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere pentru cercetări,  urmând să se stabilească dacă vina pentru producerea accidentului îi aparține.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.