Accidentul a avut loc noaptea trecută pe drumul comunal 21 din județul Brașov, scrie Agerpres.ro.

„În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 00,45, un bărbat de 34 de ani din judeţul Braşov care a condus un tractor pe DC 21, dinspre Ungra spre Dăişoara, la km 5+900, drum în pantă şi curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat în stânga sensului de mers, la o diferenţă de nivel de aproximativ cinci metri. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto şi rănirea a patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani, toţi din judeţul Braşov. Răniţii au fost transportaţi la unităţi medicale pentru îngrijiri, doi dintre ei rămânând internaţi”, a precizat, pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, Gabriela Dinu.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul de 34 de ani nu avea permis de conducere, iar tractorul care s-a răsturnat nu era înmatriculat. Un dosar a fost deschis în acest caz, iar ancheta este în desfășurare.

În august 2017, un muncitor a murit, după ce s-a răsturnat cu tractorul pe un drum din județul Timiș. Bărbatul a fost găsit fără suflare în cabina utilajului.


Citește și VIDEO | Robotul Sophia, care amenința că distruge omenirea, a ajuns în România. Acesta va primi, în premieră mondială, un card de credit


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.