Un șofer turc a fost rănit, după un accident rutier cumplit în Ilfov. Bărbatul a intrat cu peste 100 km/h într-un sens giratoriu, a sărit peste el și a aterizat pe o clădire în localitatea 1 Decembrie.
Cuprins:
Un accident spectaculos s-a petrecut vineri seară, în jurul orei 22.23, pe Şoseaua Giurgiului din comuna 1 Decembrie, judeţul Ilfov.
Un şofer de 54 de ani a fost rănit grav după ce a pierdut controlul maşinii, a lovit un alt autoturism, a sărit peste un sens giratoriu şi a ajuns pe acoperişul unei clădiri, informează News.ro.
Din primele informații, șoferul turc nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului și s-a oprit pe acoperișul clădirii din Ilfov. La fața locului au ajuns imediat echipajele de polițiști și asistenți.
„Din primele informaţii, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii împreună cu echipajele medicale, care au constatat că un conducător auto de 54 de ani nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, în timp ce se deplasa pe Şoseaua Giurgiului, iar când a ajuns la kilometrul 15, acesta ar fi acroşat un alt autoturism, ulterior intrând în coliziune cu un sens giratoriu, fiind proiectat pe acoperişul unui imobil”, au declarat reprezentanţii IPJ Ilfov.
Bărbatul a fost scos din maşină de echipele de intervenţie, a primit îngrijiri la faţa locului şi a fost transportat ulterior la spital pentru investigaţii suplimentare. Poliţiştii investighează în continuare circumstanţele producerii accidentului.
Un accident similar a avut loc și la Oradea, la începutul lunii decembrie. Momentul în care un șofer a zburat cu mașina peste un sens giratoriu și alte două autoturisme, iar apoi s-a oprit într-un bloc a fost filmat de o cameră de supraveghere.
În România, legea rutieră prevede sancțiuni precise pentru șoferii care circulă cu mai mult decât viteza legală. Chiar dacă pare greu de crezut, excesul de viteză este una dintre cele mai frecvente abateri constatate de polițiști, iar pedepsele variază în funcție de cât de mult depășeşti limita impusă pe drumul respectiv.
Cum sunt stabilite sancțiunile:
Punctele de penalizare se adună pe permis, iar dacă ajungi la 15 puncte într-un interval scurt, autoritățile pot suspenda dreptul de a conduce, chiar dacă abaterea principală nu era excesiva de viteză.