Accident teribil la un târg din statul american Ohio. O persoană și-a pierdut viața și mai multe au fost rănite, după ce au fost aruncate dintr-un carusel, relatează BBC News.
Oamenii se aflau într-un carusel care, din motive necunoscute, s-a defectat, iar cei aflați în interior au fost aruncați mai mulți metri în aer.
”Pasagerii au fost aruncaţi cu o viteză ridicată şi cu multă energie, ajungând la şase-nouă metri distanţă, uneori chiar şi mai mult – în mijlocul aerului, iar apoi s-au izbit de pământ la o distanţă semnificativă faţă de carusel”, a declarat un medic care a tratat victimele accidentului, afirmând că viteza impactului este similară cu cea dintr-un accident rutier. De asemenea, printre răniţi se numără şi un adolescent în vârstă de 13 ani, iar presa locală susţine că persoana decedată avea 18 ani.
Caruselul implicat în accident este cunoscut sub numele de ”mingea de foc” şi presupune învârtirea pasagerilor în cercuri la viteze mari, fiind cunoscut drept ”afterburner” în mai multe bâlciuri din Europa. În urma incidentului, guvernatorul statului Ohio a cerut închiderea tuturor caruselelor, până ce vor avea loc inspecţii de siguranţă la Târgul de Stat al Ohio.
Atenție urmează imagini cu puternic impact vizual: