Accident feroviar mortal în Belgia: doi copii, printre victime

Tragedia din Buggenhout s-a produs la ora locală 8.08 (9.08, ora României) și, conform presei din Belgia, în microbuzul școlar se aflau șapte copii și doi adulți, în momentul în care a fost spulberat de tren, la o trecere la nivel cu calea ferată.

 

Potrivit ministrului federal al mobilității, Jean-Luc Crucke, în urma accidentului au murit doi adolescenți, șoferul și însoțitorul microbuzului.

„Este dramatic”, a declarat acesta, exprimându-și solidaritatea față de victime și familiile lor.

Barierele erau coborâte în momentul impactului

Autoritățile au confirmat și existența unor răniți grav, două persoane fiind în stare critică.

Potrivit companiei de infrastructură feroviară Infrabel, trecerea la nivel era închisă în momentul coliziunii. „Semnalele erau roșii, iar barierele erau coborâte în momentul accidentului”, au precizat reprezentanții companiei. Deși șoferul a acționat frâna de urgență, impactul nu a mai putut fi evitat.

Compania feroviară SNCB a transmis că niciun pasager din tren nu a fost rănit în urma coliziunii.

accident-feroviar-mortal-belgia 1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Traficul feroviar între Dendermonde și Londerzeel a fost complet întrerupt, fiind introduse autobuze de înlocuire pentru călători.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. „Încercăm să înțelegem cum s-a putut întâmpla acest lucru. Gândurile noastre sunt alături de victime și familiile lor”, a transmis Infrabel. Urmează audieri și analiza imaginilor video din zonă.

Reacții oficiale în Belgia și la nivel european, după accidentul feroviar mortal

Ministrul de interne al Belgiei, Bernard Quintin, a transmis un mesaj de condoleanțe pe rețeaua X: „Gândurile mele se îndreaptă către victime și familiile lor. Le mulțumesc serviciilor de urgență pentru intervenția rapidă”.

 

Și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat, afirmând: „Europa plânge alături de Belgia”. De asemenea, ministrul de externe al Belgiei, Maxime Prévot, a transmis condoleanțe familiilor victimelor și a mulțumit statelor care și-au exprimat solidaritatea.

 

Accidentul de la Buggenhout a provocat un val de reacții și solidaritate la nivel național și internațional. Ancheta continuă pentru a clarifica exact cum s-a produs tragedia.

Conform publicației sudouest.fr, trenul care a spulberat microbuzul școlar circula cu o viteză de aproximativ 120 km/h și se pregătea să înceapă frânarea în apropierea unei gări, situată la aproximativ un kilometru distanță. În urma impactului, microbuzul a fost „aruncat la aproximativ cincisprezece metri distanță, lovind un stâlp metalic care susținea unele cabluri ale trecerii la nivel de cale ferată”, au mai transmis reprezentanții companiei Infrabel.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.