Tocmai ai fost teleportat pe scena unde se derulează secvenţele de o genialitate ce ar trebui să devină soră cu Premiul Nobel. Ochelarii 3D sunt inutili în situaţia de faţă. E nevoie doar de o dragoste pentru sublim.
Începe. Imaginaţia îţi este gâdilată senzual de mişcările fulguite de dans, luminate ca într-un decor din Avatar. Un pas, doi, lumină şi senzaţie. De linişte, de împăcare, de frumos.
Poate fi un rând, chiar primul, din reţeta fericirii, pe care omenirea are impresia că o deţine într-un clasor, dar pe care de fapt se chinuie s-o scrie de la fiinţare.
Povestea se derulează în faţa ochilor tăi, anesteziaţi de farmecul magic al scenelor. Azurul şi cele două siluete se contopesc. Scântei albe sar când şi când, iar coregrafia este interzisă criticii de specialitate.
Spectacolul este marcant. Se insinuează subtil în subcoştient şi când se termină, gestul reflex te duce la reluare. Imaginea dă dependenţă. Aşa se întâmplă cu arta când este unsă cu nemurire.
Însărcinată în şapte luni, «Bebeluşa» Oana renunţă la afaceri! Uite cui i-a pasat şcoala de dans
O pereche de urși polari au „dansat vals” | FOTO INCREDIBIL